Live

Nicuşor Dan: În sfârşit putem să spunem că Bucureştiul are o staţie de epurare care tratează toate apele reziduale

Data publicării:
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Inquam Photos / George Călin

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi despre finalizarea staţiei de epurare de la Glina că este un moment important pentru mediul din Bucureşti şi din România şi că, după 48 de ani de la începerea acestui proiect, în sfârşit putem să spunem că Bucureştiul are o staţie de epurare care tratează toate apele reziduale.

Primarul a precizat că este un proiect realizat cu o finanţare europeană, în valoare de 650 de milioane de lei, mare parte din bani de la Banca Mondială, iar cofinanţarea asigurată de statul român şi de municipiul Bucureşti printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii.

”Este un moment important pentru mediul din Bucureşti şi pentru mediul din România. După 48 de ani de la începutul acestui proiect, în sfârşit putem să spunem că Bucureştiul are o staţie de epurare care tratează toate apele reziduale din Bucureşti, putând să trateze 12 metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă că, până în dezvoltarea viitoare a Bucureştiului 2040, toată apa din canalizarea Bucureştiului va fi tratată”, a spus primarul Capitalei, citat de News.ro.

Nicuşor Dan a precizat că până acum 10 ani, toată apa din canalizarea Bucureştiului se varsa în Dâmboviţa, de acolo în Argeş, de acolo în Dunăre şi de acolo în Marea Neagră, poluând evident toate aceste ape.

”Este un proiect realizat cu o finanţare europeană, valoarea proiectului 650 de milioane de lei, mare parte din ei Banca Mondială, cofinanţarea asigurată de statul român şi de municipiul Bucureşti printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii”, a precizat edilul.

Nicuşor Dan a mai afirmat că ”este un proiect care trebuia să fie finalizat în 2023, riscul era ca Bucureştiul să dea banii europeni înapoi”.

”L-am preluat la 40% acum 3 ani, în condiţii foarte dificile, cu conturile blocate, cu îndoieli din partea tuturor că proiectul ar putea să fie finalizat. Vreau să mulţumesc constructorilor care au continuat să lucreze, deşi o lungă perioadă de timp nu au fost plătiţi, în perioada în care conturile Primăriei au fost blocate. Vreau să mulţumesc BEI pentru că a avut îngăduinţă cu noi în acele momente financiare şi domnului primar din Glina care ne-a sprijinit de câte ori am avut nevoie pentru a realiza acest proiect”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri