Live

McDonald’s a închis restaurantul din pasajul de la Unirii, după 20 de ani

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

McDonald’s a închis restaurantul din pasajul staţiei de metrou Unirii, după ce contractul cu Metrorex a încheiat, iar administratorul metroului bucureştean urmează să scoată spaţiul la licitaţie în perioada imediat următoare.

"Confirmăm închiderea restaurantului McDonald’s din incinta staţiei de metrou Unirea. Decizia de închidere a restaurantului Unirea 2 nu ne aparţine, ne-am fi dorit foarte mult să operăm în continuare acest restaurant. În măsura în care acest lucru va fi posibil, vă asigurăm că vom intreprinde toate demersurile pentru a redeschide restaurantul în cel mai scurt timp posibil", au declarat pentru News.ro reprezentanţii companiei.

Aceştia spun că întreaga echipă a restaurantului Unirea 2, de 68 de angajaţi, vor continua să lucreze pentru alte restaurante ale companiei.

Contractul a avut o durată de 20 de ani, iar Metrorex va scoate cât de curând la licitaţie spaţiul respectiv, au declarat pentru News.ro surse din cadrul companiei de stat.

"Contractul a avut o durată de 20 de ani. A expirat acum doi ani, timp în care Metrorex a făcut demersuri ca societatea privată să respecte decizia de încetare a contractului, în vederea valorificării spaţiului. Metrorex va scoate spaţiul la licitaţie în cel mai scurt timp", au declarat pentru News.ro surse din cadrul Metrorex.

În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 77 de restaurante. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu: „De vreo trei ani tot îl rog pe Nicușor Dan să preia metroul. Sper să se şi întâmple”

Grevă la metrou. Ce spune șefa Metrorex despre riscul ca angajații să oprească lucrul

Angajații de la metrou ar putea intra în grevă. Negocierile între sindicate și conducerea Metrorex au eșuat

Trump a servit clienţi la un McDonald’s, susținând o conferinţă de presă de la fereastra pentru drive-thru. Mesaj pentru Kamala Harris

Partenerii noștri