Live

Mai multe utilaje folosite la construcția autostrăzii Transilvania au fost lăsate fără motorină de hoți

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Patru bărbaţi din Sălaj sunt acuzaţi că au furat aproape 900 de litri de motorină din utilajele care lucrează la construcţia unei porţiuni din Autostrada Transilvania de pe raza judeţului.

"Poliţiştii au fost sesizaţi de către şeful unei firme de pază cu privire la faptul că, în perioada 8-16 august, persoane necunoscute au sustras din trei utilaje parcate în extravilanul localităţii Sâncraiu Almaşului, prin forţarea capacelor de rezervor, cantitatea de 880 de litri de motorină, cauzând un prejudiciu de 7.500 de lei. În urma investigaţiilor întreprinse de poliţişti, ieri, 23 august, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în urma cărora au fost descoperite mai multe recipiente din plastic folosite la comiterea faptei, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor", se arată miercuri, într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate de Agerpres, persoanele bănuite de comiterea faptei sunt patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, trei din comuna Hida şi unul din Sânmihaiu Almaşului.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la Secţia de Poliţie Rurală Hida, luptători SAS, criminalişti şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.

Poliţiştii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu şi dispunerii măsurilor legale.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

1.200 de porci de la o fermă din Sălaj vor fi sacrificați din cauza pestei porcine africane

Când încep lucrările la tronsonul de drum Chiribiş - Biharia din Autostrada Transilvania. Anunțul făcut de ministrul Transporturilor

Plan Roşu de Intervenţie în Sălaj, după ce două microbuze s-au ciocnit. Șapte oameni au fost duși la spital

Tragedie într-un sat din Sălaj. Doi copii, de 9 și 12 ani, au murit după ce casa lor a luat foc

Partenerii noștri