Live

Localnicii din Ceatalchioi nu au semnal la telefon și nu pot fi avertizați când cad drone: „Degeaba avem adăposturile”

Data publicării:
Adăposturile de la Plauru . FOTO: Facebook/ Ministerul Apărării Naționale România

Primăria comunei Ceatalchioi reclamă lipsa semnalului GSM şi susţine că, în contextul pericolului căderii dronelor ruseşti pe malul românesc al Dunării, populaţia nu are cum să se protejeze, problema lipsei semnalului GSM fiind una foarte veche în Delta Dunării.

Primarul comunei Ceatalchioi, Tudor Cernega, a declarat, pentru Agerpres, că nici autoritatea locală nu primeşte mesaje RO-ALERT cu privire la pericolul căderii unor drone, pe fondul atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene, din cauza lipsei semnalului GSM.

"Degeaba avem adăposturile. Oamenii nu au cum să meargă la ele doar când aud dronele. Sistemul de alarmare e deficitar, aproape zero. Degeaba l-am făcut că nu putem să-i anunţăm. Chiar dacă aş pune sistem de alarmare pe maşină, să merg să sun cu goarna, cu sirena, cu clopotul, nici noi habar nu avem când vin dronele. De mai bine de doi ani e problema asta", a afirmat primarul comunei Ceatalchioi.

El a mai spus că a făcut numeroase demersuri pe lângă autorităţile judeţene pentru a rezolva problema, însă soluţiile au întârziat să apară.

Referindu-se la cele două adăposturi construite de militari în satul Plauru pentru protecţia populaţiei, Tudor Cernega a menţionat că acestea sunt folosite în special de persoanele în vârstă.

"Unele persoane mai în vârstă care conştientizează pericolul merg în acele adăposturi. Altele mai iau în derâdere, dar acum, cu descoperirea resturilor unei noi drone, lucrurile sunt privite tot mai serios. Dacă la început credeam că au o precizie şi lovesc doar portul Ismail, iată că e a patra care e deja în imediata apropiere a localităţii", a conchis edilul din Ceatalchioi.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperit joi dimineaţa, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al braţului Chilia al Dunării, la aproximativ trei kilometri vest de localitatea Plauru.

MApN a luat măsuri de securizare a zonei şi a notificat structurile competente pentru ridicarea probelor şi desfăşurarea investigaţiilor, conform procedurilor.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Statul la stat. Calvarul tulcenilor ignorați de autorități. Cu bombele la ușă, oamenii cer un drum mai bun: Ambulanța vine pe apă

General al armatei române: Suntem gata să folosim întreaga putere militară pentru a ne apăra teritoriul

FOTO. MApN a anunțat că adăposturile de la Plauru sunt gata: „Au fost predate Primăriei Ceatalchioi”

Mobilizare a Armatei în Delta Dunării. A început construcția adăposturilor antiaeriene. Primar: „Două sunt operaționale”

Partenerii noștri