Exclusiv Iulian Fota: Nu o să vedem nimic schimbat pe chestiunea tezaurului, dar e important să știm că Parlamentul European e de partea noastră
Fostul consilier prezidențial Iulian Fota a vorbit vineri seara, la emisiunea LIVE cu Alexandru Rotaru și Robert Kiss, de la Digi24, despre problema tezaurului furat de Moscova și este de părere că „nu o să vedem nimic schimbat în ecuația asta între România și Rusia, dar e important să știm că, simbolic și colegial, Parlamentul European e de partea noastră.”
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Alertă de radiații la granița NATO-Rusia
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
„Ce aproape e, miroase a praf de pușcă. Aoleu, ce e aici”. Mărturia unei localnice care a filmat atacul rușilor la granița României
Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”
Povestea incredibilă a celei mai mari bucăți de chihlimbar din lume, descoperită în România: Opritor de ușă, ignorată de hoți
Iulian Fota: Dreptul nostru de a ne cere tezaurul înapoi îl avem prin însăși angajamentul pe care autoritățile de la vremea respectivă l-au semnat cu autoritățile Rusiei în formatul său țarist de la vremea respectivă. Dar obligațiile se transmit de la un guvern la altul, așa cum la fel s-a întâmplat cu Uniunea Sovietică s-a desființat, Rusia a preluat mai toate obligațiile pe care Uniunea Sovietică le avea. Deci noi aveam oricum dreptul de a ne cere ceea ce este al nostru înapoi, indiferent că Parlamentul European ar fi spus da sau nu sau orice altceva pe această chestiune. Faptul că Parlamentul vine cu un gest simbolic, într-adevăr, și de prietenie față de România este cu atât mai important. Și aici e un aspect care eu cred că i-a deranjat pe ruși. Rușii întotdeauna au vrut în relația bilaterală, chestiile litigioase să rămână între noi și ei. De ce? Pentru că ei întotdeauna au fost mari comparativ cu noi și atunci aveau un ascendent în negocierile cu noi. Puteau să folosească acest ascendent în vederea unei soluții bune pentru ei, că Rusia întotdeauna asta vrea din negocieri, să iasă bine pentru ea.
Sunt convins că, o dată, i-a deranjat chestiunea asta că am internaționalizat subiectul. Doi: Aici mai trebuie spus un lucru. Nu a fost un demers al statului român sau nu a fost un demers al României, pentru că asta ar fi însemnat în același timp și al statului sau al Guvernului. A fost un demers politic, e adevărat, dar al unui grup sau al unui parlamentar, Eugen Tomac a fost omul care, din ce știu eu, a avut inițiativa principală, un demers, înțeleg, sprijinit, că asta a spus-o el, de către Banca Națională. De ce? Pentru că Banca Națională e deținătoarea arhivelor legate de contabilitatea acestui tezaur, cantități, aur, valori și așa mai departe. Și lucrurile sunt foarte bine cunoscute și foarte bine îngrijite și păstrate de către Banca Națională. Deci a fost un demers politic al unui europarlamentar român îmbrățișat de Parlamentul European și asta este de salutat. Asta e o formă de solidaritate și mulțumim Europei pentru așa ceva. Dar eu asta vreau să se înțeleagă, că noi aveam dreptul oricum să cerem înapoi ceea ce este al nostru.
Deci Parlamentul a demonstrat valoarea practică a acestei atitudini a Parlamentului European să știți că este foarte redusă, nu pune presiune, adică pune o presiune simbolică sau politică într-un fel pe Rusia, dar nu va schimba nimic, pentru că Rusia, oricum, chestiunea asta o va trata după cum va credea de cuviință. Și ați văzut răspunsul: Ba nu avem, ba v-am dat, ba voi aveți, ne dați, invocând tot felul de despăgubiri pe care nu le-am fi plătit și așa mai departe. Deci, în mod practic și real, nu o să vedem nimic schimbat în ecuația asta între România și Rusia, pe chestiunea tezaurului. Dar e important să știm că, simbolic și colegial, Parlamentul European e de partea noastră.
Robert Kiss: Pe de altă parte, dacă va exista o discuție aplicată până la urmă despre înghețarea activelor Rusiei, România ar putea cumva să fie parte a vreunei solicitări în legătură cu valoarea tezaurului?
Iulian Fota: Discuția despre activele ruse este o discuție multilaterală și decizia va fi luată de către statele UE într-un format și cu mecanisme UE. Chestiunea tezaurului este o chestiune în continuare bilaterală, pentru că așa s-au semnat documentele. Eu, statul român, vă dau vouă în grijă și voi răspundeți pentru tezaur. Iar statul rus, prin cei care conduceau Rusia la vremea respectivă, s-au angajat să aibă grijă de acest tezaur și, când lucrurile vor permite, să ni-l returneze. Deci este o chestiune bilaterală, chiar dacă noi în momentul ăsta avem simpatia și sprijinul Parlamentului European. Sprijinul Parlamentului European este pentru cauză, nu e pe soluții, Parlament European nu dă vreo soluție, nici nu ar avea cum. În continuare, soluția va trebui identificată de România cu Rusia. Nu o să se întâmple prea curând, pentru că noi știm foarte bine cum folosesc rușii chestiunea asta a tezaurului. De fapt, ne uităm la cât ni l-au dat și ni l-au dat înapoi în momentul care era clară sovietizarea României, era clar că României departe, total complet, o demonstrație și în timpul revoluției din Ungaria, de partea Uniunii Sovietice. Și atunci, ca o răsplată, pentru că efectiv sovietizarea era terminată, ne-au dat cloșca cu pui și celelalte piese de aur. Or, având în vedere cât de complicate și cât de tensionate sunt relațiile în momentul ăsta între România și Rusia, perspectiva nu de a avea vreo decizie, de a avea vreo activitate, pentru că e un tratat pe care noi l-am semnat cu ei și acolo e prevăzută o comisie de istorici care să analizeze, să identifice, să vadă ce s-a mai găsit, ce s-a mai păstrat.Medvedev nu a negat existența tezaurului, a negat acordarea, ceea ce mi se pare iarăși foarte interesant.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News