Incident absurd la bordul unui avion: un pasager a încercat să intre în cabina piloților ca să își încarce telefonul
Un pasager a fost dat jos dintr-un avion în India după ce a încercat să dea buzna în cockpit ca să își încarce telefonul.
Incidentul a avut loc în timp ce aernoava – o cursă internă – se pregătea de decolare de pe aeroportul din Mumbai, cu destinația Kolkata.
„În timp ce avionul IndiGo se afla la sol, un pasager neascultător a încercat să intre cabina piloților, spunând că mobilul său trebuie neapărat să fie încărcat”, a precizat într-o declarație compania aeriană, transmite The Guardian.
Pasagerul a fost predat poliției, fiind acuzat de „violarea securității”.
După un scurt interogatoriu, bărbatul a fost eliberat.
Unele surse media scriu că pasagerul ar fi fost în stare de ebrietate.
Acesta este al doilea incident de asemenea natură de la începutul săptămânii. Luni, în timpul unui zbor de la Delhi către statul indian Bihar, un pasager a încercat să deschidă ușa din spate a aeronavei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News