Incendiu puternic în Delta Dunării, lângă Sulina. Ard peste 150 de hectare de vegetaţie
Circa 150 de hectare de vegetaţie ard, luni seara, în apropiere de oraşul Sulina, Delta Dunării, iar salvatorii Pichetului de Pompieri Crişan intervin cu două ambarcaţiuni pentru limitarea flăcărilor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a anunţat că incendiul a fost monitorizat de agenţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, iar în urma evaluării s-a stabilit că momentan nu există pericolul de extindere, acesta manifestându-se într-o zonă inundabilă.
"Cinci subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Crişan asigură măsuri de protecţie în caz de necesitate la locuinţele aflate în apropierea focarelor, dar şi pentru a monitoriza şi a împiedica răspândirea incendiului peste canalele ce îl delimitează. Incendiul se dezvoltă în zona canalului Bărbosu intersecţie cu canalul Cardon cu extindere către Mila Marină 2", a precizat ISU Delta.
Instituţia aminteşte că incendierea vegetaţiei uscate este interzisă în Delta Dunării, astfel de acţiuni putând avea urmări deosebit de grave pentru viaţa locuitorilor, a bunurilor acestora şi a habitatelor naturale.
Potrivit sursei, până în prezent, nu au fost înregistrate victime.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News