Frații Tate scapă de închisoare. Andrew a fost plasat în arest la domiciliu, iar Tristan sub control judiciar
Andrew Tate a fost plasat în arest la domiciliu, în timp ce Tristan Tate a fost pus sub control judiciar în dosarul în care aceştia şi complicii lor sunt suspectaţi că au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil, obţinând astfel peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni.
Andrew Tate a fost plasat în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan, sub control judiciar, conform unei decizii emise de judecătorul de la Tribunalul Bucureşti, astăzi, 22 august, la ora 19:30. DIICOT solicitase arest preventiv pentru 30 de zile pentru ambii fraţi, dar judecătorul a respins cererea, având în vedere comportamentul exemplar al fraţilor în timpul măsurilor preventive anterioare, potrivit News.ro.
Fraţii Tate salută decizia şi neagă ferm toate acuzaţiile aduse împotriva lor, subliniind că acestea sunt nefondate şi nesusţinute de dovezi substanţiale. Ei vor continua să respecte cursul justiţiei şi rămân hotărâţi să îşi dovedească nevinovăţia”, au transmis reprezentanţii celor doi fraţi.
Procurorii DIICOT susţin că fraţii Andrew şi Tristan Tate şi membrilor presupusei grupări infracţionale constituite în jurul acestora au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil.
„Foloasele materiale astfel obţinute de inculpaţi din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni”, susţin anchetatorii de la combaterea criminalităţii organizate, care cer arestarea preventivă a trei dintre suspecţi şi arestarea la domiciliu a unei a patra persoane. Unul dintre fraţii Tate este, de asemenea, suspectat că a avut în mod repetat relaţii intime cu o fată de 15 ani, victimă în dosar, dar şi că de pe urma unei tinere de 17 ani, cetăţean străin, exploatată, ar fi obţinut peste 1,5 milioane dolari americani, foloase „pe care inculpatul şi le-a însuşit integral”.
„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpaţi (doi dintre ei cetăţeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetăţean străin) şi în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetăţean român), care a acţionat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României cât şi al altor state. Doi dintre inculpaţi, folosind metoda loverboy şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate le-au recrutat, iar cu sprijinul celorlalţi membrii ai grupării de criminalitate organizată , le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii unde le-au supravegheat şi coordonat obligându-le să producă materiale pornografice pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obţinute de inculpaţi din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni”, a informat DIICOT, într-un comunicat dat publicităţii joi.
Unul dintre fraţii Tate este suspectat că, din exploatarea unei tinere, cetăţean străin, care avea 17 ani la momentul la care a fost racolată, a obţinut 1,5 milioane dolari.
„De asemenea, s-a reţinut că în perioada 2014 - decembrie 2021, unul dintre inculpaţi (cetăţean străin), prin inducere în eroare (metoda loverboy) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore (17 de ani, cetăţean străin), a transportat-o şi adăpostit-o în mai multe locaţii situate pe teritoriile Marii Britanii şi României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice şi distribuirii acestora pe diverse site-uri. Din activitatea infracţională au fost obţinute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani pe care inculpatul şi le-a însuşit integral”, se mai arată în documentele anchetatorilor.
Tot în sarcina acestuia s-a reţinut că începând cu luna decembrie 2020 a întreţinut, în mod repetat, raporturi şi acte sexuale cu o victimă minoră, în vârstă de 15 ani.
Cei doi fraţi sunt, de asemenea, suspectaţi că au recurs la intimidare pentru a le determina pe femeile exploatate fie să nu dea declaraţii, fie să dea declaraţii mincinoase.
„În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultaţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023- iulie 2024, cei doi inculpaţi, au achiziţionat şi înregistrat pe numele unor persoane apropiate patru autoturisme de lux. Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului au întreprins acţiuni cu caracter vădit intimidant şi acte de corupere asupra unor persoane vătămate şi martori în scopul de a-i determina să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase în prezentul dosar. Cu privire la alţi doi inculpaţi (cetăţeni români) din cercetările efectuate a rezultat că au acţionat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală”, a precizat DIICOT.
În urma percheziţiilor domiciliare făcute de anchetatori au fost identificate şi ridicate sumele de aproximativ 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP şi 6.400 USD, două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă. A fost instituit sechestru asigurător asupra a 16 autoturisme şi o motocicletă, toate din categoria lux.
Pentru patru dintre cei şase inculpaţi reţinuţi sub acuzaţiile de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influenţarea declaraţiilor şi favorizare a făptuitorului, DIICOT a cerut instanţei de judecată măsuri preventive.
În cazul a trei dintre inculpaţii reţinuţi DIICOT a formulat propunerea de arestare preventivă, pentru un alt inculpat anchetatorii solicitând instanţei de judecată arestarea la domiciliu.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News