Fiica lui Bill Gates s-a vaccinat împotriva Covid-19: „Din păcate, nu mi-a implantat în creier geniul tatălui meu”
Jennifer Gates, fiica miliardarului Bill Gates, fondatorul Microsoft, s-a vaccinat împotriva COVID-19. Într-o postare pe contul său de Instagram, Jennifer a ținut să mulțumească oamenilor de știință și medicilor pentru eforturile lor dar a făcut și o glumă pentru internauții conspiraționiști, spunând că, din păcate, vaccinul nu i-a implantat în creier geniul tatălui său, scrie The Independent.
Tânăra de 24 de ani, studentă la Medicină în New York, a anunțat pe Instagram că s-a vaccinat cu prima doză de vaccin, unde și-a recunoscut privilegiul și a mulțumit celor care lucrează în domeniul medical pentru că „au făcut posibilă această realizare în medicina modernă”.
„Sunt mai mult decât privilegiată să primesc prima doză prin care ARNm îmi învaţă celulele să clădească un răspuns imun la virus. Ca student la Medicină şi medic în devenire, sunt recunoscătoare că îmi va oferi protecţie şi siguranţă pentru munca mea viitoare”, a scris Jennifer în postarea sa.
De asemenea, tânăra i-a îndemnat pe cei peste 357.000 de utilizatori Instagram care îi urmăresc contul să se vaccineze când va fi posibil, adăugând: „Cu cât mai mulţi oameni imunizaţi, cu atât vor fi comunităţile noastre mai sigure pentru toată lumea”.
Fiica lui Gates, glume legate de teoriile conspirației
De când a început pandemia, în urmă cu un an, milioane de conspiraţii s-au răspândit pe internet, alimentând dezinformarea despre coronavirus, originile sale şi motivele celor care lucrează împotriva acestuia.
În descrierea pozei în care Jennifer apare purtând mască și ținând în mână un autocolant pe care scrie „Am primit vaccinul împotriva Covid-19”, fiica lui Gates a menționat că va continua să poarte „o mască sau chiar două” și după ce va primi a doua doză de vaccin, după care a glumit spunând că „Din păcate, vaccinul NU mi-a implantat în creier geniul tatălui meu. Măcar de-ar fi avut ARNm această putere...”.
Gluma fetei vine în contextul în care de-a lungul ultimului an au apărut zeci de teorii ale conspirației care au vehiculat ipoteza că vaccinul anti-COVID ar putea veni la pachet cu un cip implantat în organism. Mai precis, acești oameni susțin că în serul care este introdus în organism se află un cip sau o antenă 5G, cipul cu tot cu baterie, cu tot cu tranzistori, cu tot ce conține el.
Teorii conspiraționiste au apărut și după ce Bill Gates s-a vaccinat împotriva Covid: prima dintre ele, că de fapt Bill Gates s-a vaccinat cu apă, și a doua dintre ele, aceea că Bill Gates ar fi primit și celebrul cip care ar fi inoculat de vaccinuri.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News