Farmacistă tâlhărită de un bărbat care i-a cerut un medicament fără să aibă reţetă
Poliţiştii timişoreni caută un bărbat care a ameninţat, joi seara, o farmacistă din Timişoara să-i dea, fără reţetă, un medicament care se eliberează doar pe bază de prescripţie, iar la plecare a sustras şi o sumă de bani din casa de marcat.
"Poliţiştii au fost sesizaţi joi, în jurul orei 21,00, cu privire la faptul că un bărbat a pătruns într-o farmacie de pe strada Gheorghe Lazăr din Timişoara şi i-a solicitat angajatei un anumit medicament care se eliberează numai pe baza de prescripţie medicală. La refuzul acesteia, bărbatul a început să o ameninţe şi astfel a obţinut medicamentul solicitat, sustrăgând totodată şi o sumă de bani din casa de marcat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă, citată de Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Surse apropiate anchetei susţin să bărbatul a solicitat un medicament care este folosit în obezitate, dar poate avea şi efecte halucinogene, dacă este luat în supradoză. Suma de bani sustrasă ar fi de circa 2.000 de lei, dar urmează să fie stabilită cu exactitate în cadrul cercetărilor.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News