Live

Zelenski, vizită surpriză în Arabia Saudită: „Suntem foarte aproape de organizarea primului summit de pace”

Data publicării:
Volodimir Zelenski a ajuns în Arabia Saudită pentru a discuta despre medierea acestei ţări în schimburile de prizonieri de război dintre Kiev şi Moscova. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat marţi că a ajuns în Arabia Saudită pentru a discuta despre medierea acestei ţări în schimburile de prizonieri de război dintre Kiev şi Moscova, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Am ajuns în Arabia Saudită pentru discuţii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman”, a anunţat Zelenski pe X.

Negocierile se vor concentra pe „formula de pace” propusă de Kiev pentru a pune capăt invaziei ruse şi pe „întoarcerea prizonierilor de război” deţinuţi de Moscova, la care Riadul „a contribuit deja”, a adăugat el.

Ucraina a organizat mai multe întâlniri multilaterale pentru a discuta formula de pace cu reprezentanţi din zeci de ţări.

Kievul speră să organizeze un summit de pace în Elveţia care să îi implice pe liderii acestor naţiuni în primăvară.

„Acum suntem foarte aproape de organizarea primului summit de pace şi contăm pe continuarea sprijinului activ din partea Arabiei Saudite”, a scris Zelenski în mesajul său.

Arabia Saudită a acţionat anterior ca mediator în schimburile de prizonieri dintre Ucraina şi Rusia. Zelenski a declarat că este sigur că întâlnirea sa de marţi va „aduce rezultate” în această privinţă.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Realitatea din spatele luptei pentru Groenlanda: cursa pentru resurse naturale, rute comerciale mai rapide și baze militare

SUA au atacat două depozite subterane de armament ale rebelilor houthi în Yemen

Un fost informator al FBI a fabricat acuzații false despre Joe Biden și fiul său. Ce pedeapsă a primit acesta

Zelenski a discutat cu Maia Sandu despre criza energetică din Transnistria. „Suntem gata să ajutăm”

Partenerii noștri