Live

Zelenski spune că a avut o discuţie "sinceră" cu Viktor Orban

Data actualizării: Data publicării:
Zelenski spune că a avut o discuţie "sinceră" cu Viktor Orban. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut o discuție "sinceră" cu premierul ungar Viktor Orban la învestirea preşedintelui argentinian Javier Milei, duminică, informează Reuters.

"A fost o discuţie cât se poate de sinceră - şi, evident, a fost vorba despre subiectele noastre europene", a declarat Zelenski în discursul video postat luni noaptea pe canalul Telegram.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Orban ameninţă să blocheze mai mult sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru Kiev, se opune intrării Ucrainei în blocul comunitar şi Casa Albă şi-a intensificat presiunile pentru acordarea de ajutor Kievului, după ce republicanii au blocat o lege de cheltuieli de urgenţă pentru finanţarea războiului.

Şeful de presă al lui Orban, Bertalan Havasi, a confirmat întâlnirea într-un e-mail care nu a precizat dacă liderul ungar va continua să se opună intrării Ucrainei în Uniunea Europeană. "În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, Viktor Orban a semnalat că statele membre ale Uniunii Europene discută în permanenţă această problemă", a menţionat Havasi în e-mail.

O înregistrare video de pe canalul YouTube al Senatului argentinian i-a arătat pe Zelenski şi Orban conversând aprins timp de aproximativ 20 de secunde în timp ce erau alături de alţi invitaţi în parlamentul argentinian.

Summitul UE din 14-15 decembrie ar urma să decidă dacă încep sau nu negocierile de aderare cu Ucraina. Orban a declarat în mod repetat că se opune începerii discuţiilor acum. Orice decizie de a continua trebuie să fie luată în unanimitate.

Orban a ameninţat, de asemenea, că va bloca demersurile de a i se acorda Kievului un sprijin bugetar de 50 de miliarde de euro (53,80 miliarde de dolari) până în 2027, deşi un oficial de rang înalt a declarat vineri că UE va găsi modalităţi de a sprijini financiar Ucraina chiar dacă Ungaria va vrea să blocheze acest demers.

Zelenski a declarat anterior că a vorbit la telefon cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-şi coordona poziţiile. "Contăm pe o decizie pozitivă în ceea ce priveşte alocarea a 50 de miliarde de euro şi începerea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE", a precizat el într-o postare pe Telegram. "Europa trebuie să îşi apere cu hotărâre valorile şi unitatea. Ştiu că ne putem baza pe sprijinul doamnei preşedinte în această chestiune", a adăugat el.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Partenerii noștri