Live

Zelenski se opune vehement prelungirii restricţiilor pentru exportul cerealelor ucrainene în UE: E inacceptabil

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni Uniunii Europene că nu este de acord sub nicio formă cu prelungirea restricţiilor asupra exporturilor de cereale din ţara să către statele UE din vecinătatea Ucrainei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor pe cale terestră după 15 septembrie, când expiră restricţiile relevante, este inacceptabilă în orice formă”, a indicat Zelenski, într-un mesaj pe Telegram.

„Credem într-o înţelegere cu Comisia Europeană, dar suntem pregătiţi pentru orice scenariu”, a adăugat preşedintele ucrainean, menţionând de asemenea că Ucraina se află în contact cu toate părţile pentru a găsi o soluţie care să mulţumească pe toată lumea.

Reacţia sa survine după ce miniştrii Agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au cerut săptămâna trecută Comisiei Europene prelungirea cel puţin până la finalul acestui an a restricţiilor la import pentru patru produse agricole ucrainene, la care să se adauge o listă mai largă de produse provenite din Ucraina.

UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.

În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

După ce Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, Comisia Europeană a ajuns la sfârşitul lunii aprilie la un acord cu aceste patru ţări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor "măsuri excepţionale de salvgardare" aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui, acord ce expiră pe 15 septembrie.

Guvernul polonez a anunţat că va prelungi oricum aceste restricţii, chiar dacă Comisia Europeană ar decide contrariul.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

„Amenințarea unui conflict global este reală”, avertizează premierul polonez, după atacul Rusiei din Ucraina, cu racheta Oreșnik

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Partenerii noștri