Live

Zelenski: Rusia încearcă să găsească "arma minune", presupusele arme cu laser. Asta arată eșecul complet al invaziei

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski a cerut Parlamentului de la Kiev să prelungească legea marțială. Vrea, de asemenea, ca mobilizarea generală a bărbaților cu vârste între 18 și 60 de ani să continue. În discursul său de azi noapte, el s-a referit și la presupusa utilizare de către Rusia a unor sisteme de arme cu laser. Forțele ruse au susținut că folosesc arme laser de nouă generație pentru a arde dronele ucrainenilor. Faptul că se laudă cu o astfel de armă nu arată decât eșecul complet al invaziei, crede liderul de la Kiev.

Volodimir Zelenski: "Astăzi (ieri, n.r.), unul dintre reprezentanții statului rus a spus că ocupanții ar fi început să folosească sisteme de arme cu laser în Ucraina. Se presupune, pentru a face economie de rachete. Armata rusă a tras peste două mii de rachete asupra Ucrainei, care reprezentau cea mai mare parte a stocului lor de rachete. Adică mai au doar rămășițe.

Rachete, dintre care majoritatea a fost consumat de armata rusă pentru distrugerea infrastructurii civile, fără niciun rezultat militar strategic. Astăzi (ieri, n.r.) rachetele au lovit în acest fel la Nikolaev și Dnipro.

Ei bine, și propaganda Germaniei naziste avea un astfel de termen, „Wunderwaffe”, arma minune. Cu cât devenise mai clar că nu aveau nicio șansă în război, cu atât făceau mai multă propagandă despre arma minune.

Și aici vedem că în a treia lună a unui război la scară largă, Rusia încearcă să-și găsească arma minune, presupusele arme cu laser. Toate acestea arată clar eșecul complet al invaziei. Mai arată și că le este frică să admită că au fost comise greșeli catastrofale la cele mai înalte niveluri statale și militare din Rusia".

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Partenerii noștri