Live

Zelenski, după o discuție „detaliată” cu Sîrski: Situația de pe linia frontului este „foarte dificilă”

Data actualizării: Data publicării:
Oleksandr Sîrski inspectează planuri de luptă cu președintele Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat luni seara că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta lor cu invadatorul rus, informează news.ro.

Zelenski a spus că a avut luni o discuţie „detaliată şi foarte lungă”, de două ore şi jumătate, cu principalii şefi ai armatei, comandantul Oleksandr Sîrski şi şeful Statului Major General, Anatoli Barhilevici.

„Au fost prezentate rapoarte privind fiecare dintre zonele noastre de primă linie, capacităţile noastre viitoare şi sarcinile specifice. Situaţia este foarte dificilă. Cel mai important lucru este să exercităm presiuni asupra Rusiei prin toate mijloacele, cu toate instrumentele, pentru a ne atinge obiectivul unei păci reale şi juste pentru Ucraina şi pentru toţi oamenii noştri cât mai curând posibil”, le-a spus Zelenski compatrioţilor.

„Tot ceea ce putem face în această toamnă, tot ceea ce putem realiza, trebuie să realizăm”, a adăugat el, în condiţiile în care în noiembrie au loc alegeri în SUA care l-ar putea readuce pe Donald Trump la Casa Albă şi ar putea grăbi deznodământul conflictului.

Potrivit Reuters, bloggeri militari ucraineni au relatat în ultimele zile că forţele ruse au avansat spre oraşul Vuhledar, situat pe vârful unui deal, în sudul regiunii Doneţk, pe care forţele ucrainene l-au apărat pe tot parcursul războiului. De asemenea, forţele ruse avansează lent de luni de zile mai la nord, cu scopul de a cuceri întreaga regiune Donbas, formată din regiunile Doneţk şi Luhansk.

Ministerul rus al Apărării a declarat luni că forţele sale au capturat satul Nelipivka, la sud de oraşul Toreţk, una dintre ţintele Moscovei în zonă.

„Echipele noastre - ucrainene şi americane - lucrează deja la tot ceea ce am discutat la New York şi Washington şi ne pregătim deja pentru întâlnirea de la Ramstein. Acesta va fi un Ramstein special, iar partenerii noştri vor primi de la noi toate detaliile şi argumentele despre cum să asigurăm rezultate în lunile următoare, atât pe front, cât şi în activitatea diplomatică”, a spus preşedintele ucrainean, luni seara.

El a făcut o nouă pledoarie pentru ca partenerii să furnizeze Ucrainei tot ceea ce are nevoie pentru a învinge Rusia. „Puterea armelor şi puterea diplomaţiei funcţionează întotdeauna eficient doar împreună şi acesta este modul în care ne aşteptăm să punem în aplicare planul de victorie. De asemenea, aşteptăm lucruri specifice din partea partenerilor noştri pentru a ne consolida strategia. Şi acest lucru este valabil pentru toţi partenerii noştri - puterea noastră constă în faptul că lumea liberă se apără singură”, a spus Zelenski, care săptămâna trecută a prezentat la Washington ceea ce numeşte „planul său de victorie”.

Luni seara el a anunţat că Ucraina este pe punctul de a semna un nou acord bilateral de securitate - cel de-al 27-lea -, dar nu a dezvăluit cu ce ţară. Aceste acorduri de securitate - a căror idee a fost lansată la summitul NATO de la Vilnius în 2023 - sunt semnate cu ţări care se angajează să ajute Ucraina pe termen lung.

Zelenski a spus că dotarea brigăzilor cu armament şi echipamentele necesare este o chestiune-cheie pentru soldaţii ucraineni. „Astăzi, am discutat, de asemenea, cu ministrul apărării, Umerov, despre executarea contractelor şi despre modul în care funcţionează instituţiile din cadrul Ministerului Apărării. Toate măsurile reale de reformă trebuie să fie puse în aplicare pe deplin. Şi aceasta depinde de fiecare membru al echipei ucrainene. Acum trebuie să muncim cât mai mult înainte de Ramstein”, a punctat Zelenski, referindu-se la nevoia de transparenţă şi corectitudine şi îndepărtarea oricăror suspiciuni de corupţie, măsuri cerute de partenerii Ucrainei şi necesare pentru o aderare la NATO sperată de Kiev.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri