Live

Zelenski critică întârzierile în livrările de armanent: Fiecare întârziere este o permisiune pentru Rusia să ia vieţile ucrainenilor

Data publicării:
Volodimir Zelenski a vizitat personal localitatea Bucha, unde forțele ruse sunt învinovățite de un masacru asupra populației civile Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat întârzierile în livrările de armament către ţara sa, notează luni DPA.

„Fiecare întârziere legată de arme, fiecare întârziere politică este o permisiune pentru Rusia să ia vieţile ucrainenilor. Aşa interpretează Rusia. Nu acesta ar trebui să fie cazul în realitate”, a spus duminică noapte Zelenski în discursul său zilnic.

Experţi militari cred că Ucraina va avea nevoie de mult mai multe arme grele în estul ţării pentru a rezista atacurilor.

Zelenski a avertizat că armata rusă pregăteşte o ofensivă în regiunea industrială din estul Ucrainei, Donbas, în viitorul apropiat.

„Aşa cum trupele ruse distrug Mariupolul, ele vor să elimine complet alte oraşe şi comunităţi din regiunile Doneţk şi Lugansk”, a spus el.

Se presupune că mii de locuitori au fost ucişi în oraşul-port Mariupol, aflat de câteva săptămâni sub asediul forţelor ruse, aminteşte DPA, cittă de Agerpres.

Zelenski a mulţumit partenerilor care „ajută cu adevărat cu tot ce pot”. „Dar cei care au armele şi muniţia de care avem nevoie şi întârzie livrarea lor trebuie să ştie că soarta acestei bătălii depinde de asemenea de ei. Soarta oamenilor care pot fi salvaţi”, a spus el.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

După o dispută cu Zelenski, Fico va merge la Moscova să discute cu Putin

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Partenerii noștri