Live

Zelenski: Aliaţii nu vor sprijini Ucraina dacă atacă Rusia

Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Coaliţia internațională care ajută Ucraina împotriva invaziei ruse nu va sprijini Kievul dacă acesta va muta ostilităţile pe teritoriul rusesc, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Cred că acesta este un mare risc, cu siguranţă vom fi lăsaţi singuri”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat presei naţionale, unde a fost întrebat dacă a venit momentul unei astfel de mişcări pe teritoriul rusesc.

Zelenski a declarat că lupta Ucrainei pentru a-şi recâştiga propriul teritoriu a fost ajutată în mod esenţial de relaţiile cu aliaţii săi.

Progresul şi responsabilitatea Ucrainei pe câmpul de luptă „sunt întotdeauna bilaterale”, a declarat Zelenski, adăugând că partenerii internaţionali sunt parte a oricărei victorii, a oricărui avans în contraofensivă, a oricărei acţiuni defensive şi a oricărei slăbiciuni.

Zelenski a mai spus că el crede că este posibil să „împingă demilitarizarea Rusiei” în Crimeea prin mijloace politice, potrivit CNN, preluat de News.ro.

Declaraţiile vin în contextul în care în ultimele câteva luni s-a înregistrat o creştere a atacurilor pe teritoriul rusesc, oficialii ruşi afirmând că dronele şi bombardamentele ucrainene au făcut victime printre civili.

Oficialii de la Kiev au făcut aluzie la aceste incidente - Zelenski a declarat după atacurile cu drone de luna trecută, de exemplu, că războiul „se întoarce în Rusia” - dar Ucraina refuză adesea să îşi asume în mod explicit responsabilitatea pentru atacurile de peste graniţă.

În schimb, Ucraina şi-a asumat creditul pentru atacurile cu drone maritime şi alte tipuri de armament asupra Crimeei controlate de Rusia şi a ţintelor din jurul Mării Negre, promiţând că vor urma şi altele.

Moscova a anexat peninsula şi a declarat-o teritoriu rusesc în 2014, într-o mişcare denunţată ca fiind ilegală de Ucraina, SUA şi organismele internaţionale. Kievul a declarat că obiectivul său de a alunga Rusia din Ucraina include recuperarea Crimeei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Partenerii noștri