Live

Video Zeci de mii de persoane au manifestat la Praga împotriva UE și NATO. Premierul acuză că protestul a fost organizat de forțe pro-ruse

Data publicării:
Zeci de mii de persoane au manifestat la Praga împotriva guvernului, a UE și NATO, nemulțumite de prețurile mari la energie. Protestul a fost organizat de forțe radicale, pe care premierul le acuză ca fiind proruse Foto: Twitter Policie CR

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă la Praga împotriva guvernului ceh și au cerut coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie, inclusiv prin încheierea unor contracte directe cu Rusia, exprimându-şi totodată opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Organizatorii demonstraţiei, membri ai unor forţe politice radicale - atât de extremă dreapta, cât şi Partidul Comunist -, au spus că Republica Cehă, ţară care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ar trebui să fie neutră din punct de vedere militar şi să-şi asigure contracte directe cu furnizori de gaz, inclusiv cu Rusia.

„Scopul demonstraţiei noastre este de a cere o schimbare, în special rezolvarea problemei preţurilor la energie, mai ales la electricitate şi gaz, care ne va distruge economia în această toamnă”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Jiri Havel, citat de site-ul de ştiri iDNES.cz.

Protestul din Piaţa Václav, situată în centrul oraşului, are loc la o zi după ce guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, în contextul în care opoziţia acuză lipsa unor măsuri împotriva creşterii inflaţiei şi a preţurilor la energie. Moţiunea de cenzură a arătat cum criza energetică din Europa alimentează instabilitatea politică în contextul în care preţurile tot mai mari la energie amplifică inflaţia, situată deja la niveluri record în ultimele trei decenii.

Premierul Petr Fiala, care conduce o coaliţie de centru-dreapta formată din cinci partide, a declarat sâmbătă agenţiei de presă CTK că protestarilor nu le pasă de interesele ţării. „Protestul din Piaţa Václav a fost organizat de forţe politice care sunt pro-ruse, care sunt apropiate de poziţii extreme şi sunt împotriva intereselor Republicii Cehe”, a declarat el.

Poliţia a estimat la 70.000 numărul protestatarilor prezenți în cursul după-amiezii.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Lituania i-a sancționat pe premierul georgian și alți 14 politicieni de la Tbilisi. Ce interdicții vor trebui să respecte aceștia

Proteste masive în Georgia, unde un fost fotbalist a fost ales preşedinte al ţării. Era singurul candidat la președinție

Partenerii noștri