Live

Zece zile de festivități în sultanatul Brunei. Cel mai râvnit burlac din Asia, prinţul Abdul Mateen, se însoară

Data publicării:
Nunta islamică între prinţul Abdul Mateen şi Yang Mulia Anisha Rosnah va avea loc la o moschee cu domuri aurii din capitala țării Bandar Seri Begawan. Colaj foto / sursa foto: Profimedia Images

Sultanatul Brunei, un stat mic şi bogat în petrol, situat în nordul insulei Borneo, a început joi cele zece zile de festivităţi cu ocazia nunții prinţului Abdul Mateen, în vârstă de 32 de ani, considerat până acum unul dintre cei mai râvniţi burlaci din Asia. Punctul culminant al nunții va fi duminică, la palatul regal, unde va avea loc o ceremonie grandioasă la care vor participa cele mai importante familii regale și lideri politici, informează AFP, preluată de Agerpres.

O ceremonie de nuntă islamică între prinţul Abdul Mateen şi Yang Mulia Anisha Rosnah, în vârstă de 29 de ani, o femeie de rând şi nepoata unuia dintre consilierii sultanului, este programată pentru joi la o moschee cu domuri aurii din capitala ţării, Bandar Seri Begawan.

Abdul Mateen este al zecelea copil al sultanului Hassanal Bolkiah, în vârstă de 77 de ani, unul dintre cei mai longevivi şefi de state din lume şi care se află la conducerea monarhiei locale după abdicarea tatălui său în 1967.

Considerat la un moment dat cel mai bogat om de pe pământ, sultanul din Brunei conduce acest stat, care s-a aflat sub protectorat britanic până în 1984 şi care a făcut avere din petrolul pe care l-a exploatat încă din anii 1930.

sursa foto: Profimedia Images

Punctul culminant al nunţii regale este programat duminică, atunci când vor avea loc o ceremonie grandioasă în imensul palat regal cu 1.788 de camere şi o procesiune prin oraş.

Sunt aşteptaţi să participe membri ai celor mai importante familii regale din lume, precum şi lideri politici.

Salve de tun în cinstea nunții prințului Abdul Mateen cu Anisha Rosnah. Sursa foto: Profimedia Images

„Este ca un basm”, a declarat Syahida Wafa Mohamed Shah, o studentă de 22 de ani, pe care jurnaliştii de la AFP au întâlnit-o lângă moscheea Omar Ali Saifuddien, unde va avea loc nunta regală.

Numeroşi locuitori ai micului stat cu o suprafaţă de 5.700 km2 plănuiesc să vină să urmărească procesiunea de duminică, atunci când cuplul regal va saluta publicul dintr-o caleaşcă.

„Va semăna cu o scenă dintr-un film”, a comentat Nazatul Izzati Saifulrizal, în vârstă de 19 ani.

Bogăţie imensă: 32.700 de euro, PIB-ul anual pe cap de locuitor

Fastul acestei nunţi evidenţiază bogăţia extremă a micului stat cu 450.000 de locuitori, a cărui prosperitate provine aproape în întregime din rezervele sale enorme de petrol.

PIB-ul anual pe cap de locuitor este de 32.700 de euro, conform Fondului Monetar Internaţional (FMI), fiind unul dintre cele mai ridicate din lume. Dar Brunei se confruntă cu provocări serioase în diversificarea unei economii care depinde în mare măsură de petrol, în timp ce preţurile ţiţeiului rămân volatile, iar rezervele sunt în scădere.

Considerat multă vreme cel mai bogat om din lume, sultanul din Brunei, care colecţionează vehicule de epocă şi locuieşte într-unul dintre cele mai vaste palate de pe planetă, se află în fruntea unei familii ce deţine o avere care rămâne legendară.

Brunei, un regat vechi de peste o mie de ani, ocupă o fâşie de pământ la limita nordică a insulei Borneo, în Asia de Sud-Est. Mult timp influenţat de budism şi hinduism, teritoriul s-a convertit la islam în secolul al XIV-lea.

În 2019, această monarhie absolută a devenit prima ţară din Asia de Sud-Est care a aplicat un cod penal bazat pe Şaria.

Prinţul Abdul Mateen este comparat cu prinţul Harry

Deşi prinţul Abdul Mateen are puţine şanse de a urca vreodată pe tron, aspectul său de june-prim şi numărul mare de admiratori pe reţelele de socializare au făcut din el unul dintre cei mai mediatizaţi membri ai familiei regale din Brunei.

Prințul Abdul Mateen. Sursa foto: Profimedia Images

Pilot de elicopter în cadrul forţelor aeriene ale ţării sale, a fost adeseori comparat în mass-media cu prinţul Harry, fiul regelui Charles al III-lea al Regatului Unit.

Absolvent al prestigioasei Academii Militare Regale din Marea Britanie de la Sandhurst, prinţul Abdul Mateen este, de asemenea, un renumit jucător de polo care şi-a reprezentat ţara la Jocurile Asiei de Sud-Est în 2019.

În ultimii ani, a jucat un rol din ce în ce mai important în diplomaţia internaţională şi l-a însoţit pe tatăl său la funeraliile reginei Elisabeta a II-a şi la încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla, în mai 2023.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primarul din Târgu Jiu vrea să interzică nunțile organizate noaptea. Care sunt motivele invocate de edil

Femeia care s-a căsătorit cu ea însăşi a sărbătorit primul an de căsnicie. Cum răspunde la întrebarea dacă au existat certuri conjugale

VIDEO Furatul miresei la Buzău. De ce i-au amendat polițiștii pe „hoți”

Nunți de coșmar în Sibiu. Zeci de invitați s-au simțit rău, după ce au participat la trei petreceri organizate în același restaurant

Partenerii noștri