Live

Washingtonul susţine că există un "consens" cu Beijingul şi Moscova asupra Afganistanului

Data publicării:
Primele imagini cu talibani pe străzile din Kabul, după ce capitala Afganistanului a intrat sub controlul lor. Foto: Profimedia

SUA au anunțat miercuri că împărtăşesc asupra Afganistanului aceleaşi obiective ca Rusia şi China, două naţiuni care văd în retragerea americană o oportunitate de a-şi întări influenţa lor în această ţară, cooperând cu talibanii, notează joi AFP.

Wendy Sherman, numărul doi în Departamentul de Stat al SUA, s-a referit luni o declaraţie comună a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, care îndeamnă la "punerea în funcţiune, prin intermediul unor negocieri extinse, a unui nou guvern unit şi reprezentativ" la Kabul.

Acest comunicat "arată că suntem cu toţii pe aceeaşi poziţie, ce constă în a-i îndemna pe talibani să garanteze justiţia, egalitatea de drepturi şi integrarea, pentru a nu exista violenţe, pentru ca persoanele să poată pleca dacă doresc", a declarat Sherman. "Prin urmare, am conchis că există la ora actuală un consens foarte solid" asupra problemei, a adăugat înalta responsabilă americană, care s-a deplasat luna trecută în China.

Spre deosebire de mai multe puteri occidentale, China şi-a menţinut deschisă ambasada de la Kabul, iar ambasadorul său este în continuare prezent în capitala afgană. China vede în retragerea americană o oportunitate de a-şi consolida marele său proiect de infrastructură "Noile drumuri ale mătăsii", la care Afganistanul s-a alăturat în 2016, scrie Agerpres.

Moscova şi-a menţinut la rândul său reprezentanţii în Afganistan, în timp ce ţările occidentale evacuează în condiţii de haos. Chiar dacă îi consideră pe talibani o organizaţie teroristă, Rusia întreţine relaţii cu aceştia de mai mulţi ani şi a primit emisari talibani în câteva rânduri.

Îndemnând la un dialog interafgan, Rusia a apreciat marţi că talibanii trimit semnale pozitive în ceea ce priveşte libertăţile şi împărţirea puterii şi că aceştia se comportă "în mod civilizat" la Kabul.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri