Volodimir Zelenski merge la Paris, vineri, să semneze un acord de securitate cu Franța
Emmnauel Macron și Volodimir Zelenski urmează să semneze, vineri, la Paris, un acord de securitate în Franța și Ucraina, a anunțat, joi, președinția franceză. „Acest acord urmează angajamentelor care au fost luate în format G7 la summitului NATO de la Vilnius din iulie 2023”, a mai transmis președinția Franței.
Liderii NATO nu au fixat, atunci, un calendar pentru o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, spre marea nemulţumire a guvernului de la Kiev, dar statele G7 s-au angajat să-i asigure o susţinere militară „pe termen lung” pentru a o ajuta să combată actuala invazie rusească, dar şi să descurajeze Rusia să atace pe viitor statul vecin.
Regatul Unit a fost primul care a încheiat un astfel de acord cu ocazia unei vizite a premierului Rishi Sunak la Kiev, pe 12 ianuarie. Ţările Uniunii Europene nu au reuşit până acum să facă acest pas. Preşedinţia ucraineană a anunţat, joi, că Volodimir Zelenski se deplasează nu doar la Paris, ci şi la Berlin.
Ucraina îşi continuă negocierile cu o serie de alte state, de la Italia la SUA. Alte ţări s-au alăturat, de asemenea, iniţiativei G7, de la Polonia la statele scandinave.
„În contextul în care agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei va intra îl al treilea an, Franţa îşi reafirmă, astfel, determinarea să continue să susţină, durabil şi cu toţi partenerii săi, Ucraina şi poporul ucrainean”, mai transmis reprezentanții lui Emmanuel Macron.
Aceste angajamente de securitate se pot referi la furnizarea de echipamente militare moderne, interoperabile cu cele ale NATO, la formarea de soldaţi ucraineni sau la întărirea industriei de apărare ucrainene. Toate aceste mijloace de susţinere nu sunt văzute cu ochi buni de Kremlin, care a afirmat, în iulie, că astfel de garanţii „aduc atingere securităţii Rusiei”.
Situaţia este, în prezent, dificilă în teren pentru ucraineni, care duc lipsă de oameni şi de armament, în timp ce un nou ajutor american este blocat în Congres. Este cea de a treia vizită a preşedintelui ucrainean la Paris de la începutul războiului, după cele din februarie şi mai 2023.
„Cei doi lideri vor avea ocazia de a discuta despre situaţia de pe front, despre nevoile Ucrainei pe plan militar, economic şi umanitar, precum şi despre negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, care se bucură de toată susţinerea Franţei”, a mai precizat președinția franceză.
Emmanuel Macron a afirmat, la rândul său, la jumătatea lunii ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, că va face o vizită în Ucraina în februarie.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News