Live

Volodimir Zelenski a vizitat orașul Mikolaiv, în apropiere de Herson-ul ocupat de invadatorii ruși

Data publicării:
Zelenski a vizitat orașul sudic Mikolaiv, încă aflat sub atacul armatei ruse. Foto: Captură Twitter

Volodimir Zelenski a vizitat, pentru prima oară de când rușii au invadat Ucraina, orașul sudic Mikolaiv, aflat lungă vreme sub un asediu crâncen al cotropitorilor lui Putin. E vorba de o vizită rară a președintelui ucrainean, ale cărui deplasări în afara capitalei Kiev nu sunt frecvente.

„Preşedintele a inspectat clădirea administraţiei regionale din Mikolaiv, care a fost distrusă în urma unui atac al forţelor ruse”, a anunţat biroul de presă al preşedinţiei ucrainene, citat de Agerpres.

La sfârşitul lui martie, forţele ruse au lansat o rachetă asupra clădirii, ucigând 37 de persoane.

Armata rusă a ajuns la începutul lui martie în suburbiile oraşului Mikolaiv, însă apoi s-a retras în zonele estice şi sudice ale regiunii, unde luptele continuă.

Biroul de presă al lui Zelenski a anunţat, de asemenea, că preşedintele a vizitat un spital din Mikolaiv şi a acordat onoruri primarului Oleksandr Senkevici şi guvernatorului Vitali Kim, pentru curaj şi pentru munca lor în cele patru luni de la declanşarea invaziei rusești.

Mikolaiv, oraş portuar şi industrial ce avea înainte de război aproape o jumătate de milion de locuitori, se află în continuare sub control ucrainean, însă este situat aproape de regiunea Herson, ocupată de ruşi.

Oraşul Mikolaiv rămâne o ţintă a Moscovei, pentru că se află pe drumul spre Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, la 130 de km mai la sud-vest.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Harta digitală a episoadelor de canibalism din Holodomor a fost creată în Ucraina. „Foametea ca instrument deliberat de cucerire”

Partenerii noștri