Live

Vladimir Putin rămâne în autoizolare chiar dacă a primit și a doua doză de vaccin. Cum se protejează de COVID președintele rus

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin va continua să stea în autoizolare chiar dacă a primit și a doua doză de vaccin anti-Covid FOTO: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin va rămâne, cel mai probabil, în autoizolare, chiar dacă a primit și a doua doză a unui vaccin fabricat în Rusia, potrivit The Moscow Times.

Putin, în vârstă de 68 de ani, a fost pe deplin izolat și protejat încă de la începutul primului val de Covid-19, în primăvara anului trecut. A lucrat printr-un sistem video de la reședința sa din afara Moscovei, care este echipată inclusiv cu un tunel de dezinfectare, în timp ce vizitatori lui foarte rari trebuie să stea două săptămâni în carantină, înainte de a se întâlni în persoană.

Citește și: Creștere majoră a cazurilor de Covid-19 în Moscova, după aproape două săptămâni nelucrătoare

„Putin va rămâne cel mai probabil izolat pentru o lungă perioadă de timp”, potrivit Proekt, site de investigații rusesc, care a citat o persoană apropiată administrației prezidențiale.

Kremlinul a spus că, în urmă cu două săptămâni, Putin a primit a doua și ultima doză a unui vaccin rusesc anti-Covid, pe care a refuzat să o numească.

Proekt spune că programul viitor al lui Putin sugerează că președintele nu intenționează să renunțe la măsurile de protecție.

Kremlinul nu a comentat informațiile despre autoizolarea lui Putin.

Serviciul rus al BBC a spus că miliarde de ruble au fost cheltuite pentru protecția anti-Covid a președintelui, iar măsurile au implicat carantinarea jurnaliștilor, șoferilor și piloților care intră în contact cu el.

Primăvara trecută, Rusia a introdus unele dintre cele mai aspre restricții din lume, cu frontiere blocate, afaceri închise și circulație redusă. Majoritatea restricțiilor au fost ridicate acum în întreaga țară, iar viața în Moscova a revenit la normal, la începutul anului 2021.

Putin s-a lăudat cu trei vaccinuri dezvoltate de Rusia și spune că acestea sunt cheia obiectivului țării - acela de a imuniza toată populația până la toamnă. Însă ritmul actual al vaccinărilor sugerează că Rusia este pe cale să vaccineze complet 70% din populație până la mijlocul anului 2022.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri