Live

Vladimir Gabrielian, numărul 2 din "Facebook-ul" rusesc, a murit într-un accident produs într-o zonă îndepărtată a Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Gabrielian, director adjunct al celei mai mari rețele sociale din Rusia, VKontakte, a murit în urma unui accident. Foto: Profimedia Images

Vladimir Gabrielian, director adjunct al celei mai mari rețele sociale din Rusia, VKontakte, a murit în urma unui accident, relatează RIA Novosti, care citează un comunicat al companiei. Gabrielian participa la o expediție automobilistică, alături de mai multe persoane, într-o zonă îndepărtată a Rusiei, de-a lungul coastei Mării Albe.

"În această dimineață, Vladimir Gabrielian și Serghei Merzliakov au murit în urma unui accident tragic. Suntem alături de familia și de  prietenii celor doi", se arată în comunicatul de presă transmis de VKontakte.

Potrivit primelor informații, Gabrielian și Merzliakov participau la o expediție automobilistică, când mașina de teren în care se aflau s-a răsturnat și a fost trasă de curenții apei. Într-un alt autoturism de teren se aflau soția lui Gabrielian, Elena, și un alt prieten, Sergei Olsevici.

Accidentul a avut loc în dupa-amiaza zilei de 6 iunie. Două vehicule de teren se îndreptau de-a lungul coastei Mării Albe către Capul Kanin Nos și s-au răsturnat în momentul în care urmau să traverseze râul Bolshaia Bugrianitsa, la 47 de kilometri de satul Shoina. 

Pasagerii care se aflau în una dintre mașini au reușit să se salveze, iar Vladimir Gabrielian și Serghei Merzliakov, care se aflau în cel de-al doilea vehicul, au dispărut.

În urmă cu patru zile, el postase pe pagina sa de pe VKontakte un videoclip cu o excursie cu vehiculele de teren pe un drum dificil, însă fără a indica locația exactă.

Autoritățile din regiunea în care a avut loc accidentul au confirmat decesul prim-adjunctului rețelei sociale VKontakte și a prietenului său. 

„Da, trupurile lor au fost găsite. A fost demarată o anchetă, nu voi face comentarii pe această temă. Pot spune doar că scafandrii, salvatorii susținuți de un elicopter au căutat trupurile în timpul nopții și le-au găsit. Alte două persoane au reușit să supraviețuiască, sunt în stare stabilă",  a precizat șeful regiunii, într-o declarație de presă. 

Gabrielian era primul director general adjunct al companiei VKontakte, cea mai mare rețea socială din Rusia.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

„Amenințarea unui conflict global este reală”, avertizează premierul polonez, după atacul Rusiei din Ucraina, cu racheta Oreșnik

Partenerii noștri