Live

Foto Viteza cu care rușii au avansat în Harkov în mai. Zelenski avertizează: "Ar fi primul val al ofensivei". Ce regiune vizează apoi Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Bombardament în Harkov FOTO: Profimedia Images

Volodimir Zelenski avertizează că se așteaptă la o ofensivă rusă mai amplă în nord și în est, cu scopul de a cuceri orașul Harkov. „Ei (rușii – n.r.) și-au lansat operațiunea, care poate consta în mai multe valuri. Acesta ar putea fi primul val", a declarat Zelenski. În urmă cu câteva zile, șeful serviciilor secrete militare din Ucraina, Kyrylo Budanov, a sugerat că armata Moscovei ar putea lansa o ofensivă similară în regiunea Sumi. Forţele ruse au ocupat 278 de kilometri pătraţi între 9 şi 15 mai, cele mai mari cuceriri teritoriale ale lor de la sfârşitul lui 2022.

Ofensiva Rusiei din regiunea Harkov din această lună ar putea fi primul din mai multe valuri, iar forțele ruse ar putea încerca să ajungă în capitala regională Harkov, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat AFP, scrie Kiev Independent.

În 10 mai, Rusia a lansat noi acțiuni ofensive în nordul Harkovului, înaintând către Lyptsi și Vovchansk, un oraș situat la mai puțin de 5 kilometri de granița cu Rusia și la aproximativ 50 de kilometri de orașul Harkov. Trupele ruse au reușit să avanseze până la 10 kilometri adâncime, a adăugat Zelenski.

El a spus că înaintarea armatei ruse a fost oprită de prima linie de apărare a Ucrainei, iar situația din regiune s-a stabilizat. "Ei (rușii – n.r.) și-au început operațiunea ofensivă, care ar putea consta din mai multe valuri. În Harkov a fost primul val, situația de acolo este sub control", a declarat președintele ucrainean. Șeful serviciilor secrete militare al Ucrainei, Kyrylo Budanov, a sugerat pe 14 mai că forțele ruse pot lansa o ofensivă similară în regiunea Sumi atunci când vor prinde momentul prielnic.

"Trebuie să fim în alertă și să înțelegem că trupele ruse înaintează pe teritoriul nostru. Nu invers", a spus Zelenski.

Grafic care arată cum au înaintat rușii în Harkov. FOTO: The Guardian în baza informațiilor ISW

10.000 de oameni evacuați din Harkov

Al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, este o țintă majoră a Rusiei.

Aproape zece mii de persoane au fost obligate să-şi părăsească locuinţele din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, în urma unor atacuri terestre ale forţelor armate ruse.

"În total, 9.907 de persoane au fost evacuate", a declarat guvernatorul Oleg Sinegubov, la peste o săptămână de la lansarea atacului rus, în legătură cu care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atenţionat că ar putea fi doar primul val al unei ofensive mai ample.

Aceste persoane au fugit din calea soldaţilor ruşi, care au reuşit să avanseze între cinci şi zece kilometri de-a lungul frontierei de nord-est, înainte de a fi opriţi de forţele ucrainene. Sinegubov a declarat că forţele armate ucrainene au respins două tentative de a le străpunge apărarea în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Însă situaţia este "sub control", "apărătorii desfăşurând asalturi şi operaţiuni de curăţare în unele zone", a precizat el.

Moscova a atacat mai multe localităţi, printre care Vovciansk, situat la numai cinci kilometri de frontieră. "În zona oraşului Vovciansk, trupele ucrainene îşi întăresc apărarea", a adăugat Sinegubov. În urmă cu o zi, el a declarat că forţele ruse au ocupat Vovciank şi că toţi locuitorii, cu excepţia a 200 dintre ei, au fugit din cauza luptelor.

Forţele ruse au ocupat 278 de kilometri pătraţi între 9 şi 15 mai, cele mai mari cuceriri teritoriale ale lor de la sfârşitul lui 2022, potrivit unui calcul al AFP pe baza unor date ale Institute for Study of War (ISW).
 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Partenerii noștri