Live

Viktor Orban insistă că nu sprijină integrarea euroatlantică a Ucrainei în lipsa recunoașterii drepturilor minorităţii maghiare

Data actualizării: Data publicării:
Premierul ungar, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Guvernul ungar a avertizat miercuri că nu va sprijini niciun fel de integrare euroatlantică a Ucrainei până când ţara vecină nu va recunoaşte drepturile minorităţii maghiare care locuieşte pe teritoriul său, transmit agențiile EFE și Agerpres.

"Guvernul nu va sprijini niciunul dintre eforturile de integrare ale Ucrainei până când ţara nu va reda drepturile anterioare anului 2015 deţinute de minoritatea maghiară din oblastul Transcarpatia, din sud-vestul Ucrainei", a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook executivul condus de ultranaţionalistul Viktor Orban.

În mesaj, Budapesta îşi reiterează nemulţumirea că minoritatea maghiară din Ucraina a fost "sistematic" lipsită de drepturile sale din 2015 şi reaminteşte că "a arătat clar în toate forurile că această practică este inacceptabilă".

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări recent că toţi membrii NATO susţin admiterea Ucrainei în alianţa militară, subliniază portalul portfolio.hu în acest context. "Poftim?" - a răspuns premierul ungar Viktor Orban, într-un mesaj care conţinea doar acest unic cuvânt cu care a reacţionat la afirmaţia secretarului general al NATO. 

Din cauza legilor introduse în Ucraina care limitează drepturile minorităţilor etnice, cum ar fi folosirea limbii materne, Ungaria se opune reuniunilor oficiale ale NATO cu Ucraina din 2017, potrivit EFE.

În ciuda acestui fapt, este de aşteptat ca Ucraina, ţară invadată de Rusia la 24 februarie 2022, să participe la următorul summit al Alianţei, programat pentru iulie la Vilnius.

La recensământul din 2001, Ucraina a estimat numărul etnicilor maghiari la 150.000 de persoane. Guvernul Orban este considerat cel mai apropiat aliat al Moscovei din Uniunea Europeană. 

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban vine la București. Premierul Ungariei se va întâlni cu Marcel Ciolacu

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Partenerii noștri