Live

Viktor Orban a anunțat că Ungaria a comandat 5 milioane de doze de vaccin anti-COVID, în cadrul schemei UE

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că țara sa a comandat deja 5 milioane de doze de vaccin în cadrul planului Uniunii Europene privind asigurarea de potenţiale vaccinuri anti-COVID-19 pentru statele membre, scrie Agerpres.

Orban a menţionat că Ungaria a făcut schimbările necesare în sectorul sanitar pentru a creşte şansele unei "apărări aproape perfecte împotriva pandemiei" în cazul unui al doilea val, subliniind că i-a dat instrucţiuni clare ministrului responsabil cu sănătatea să furnizeze o opinie profesională precisă cu privire la primul vaccin anticoronavirus ce urmează să fie lansat.

Premierul ungar a făcut apel pe de altă parte la persoanele care manifestă simptome de COVID-19 să se autoizoleze, subliniind că nicio formă de apărare împotriva virusului nu poate avea succes fără participarea benevolă a publicului.

Calitatea răspunsului unei ţări la virus ţine nu atât de măsurile luate de guvern, cât de nivelul de inteligenţă al ţării, a comentat Orban.

În acelaşi timp, el a explicat că, până la identificarea purtătorilor virusului, toţi migranţii ilegali care intră în ţară trebuie trataţi ca potenţială sursă de infecţie, deşi ar fi greşit ca "toţi migranţii să fie prezentaţi ca bombe biologice". Totuşi, "unii chiar asta sunt", a adăugat premierul ungar. 

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri