Live

VIDEO. O tânără a fost concediată de la jobul ei de 10.000 de dolari pe lună după un atac rasist asupra a două femei de culoare

Data publicării:

O tânără din Carolina de Nord, SUA, a fost concediată și riscă un proces după ce pe internet au apărut imagini în care abuza două femei de culoare și făcea afirmații rasiste, scrie Metro.

Susan Westwood a fost înregistrată în timp ce se lăuda că are un job de unde câștigă 125.000 de dolari pe an. Ea a jignit două surori și a făcut afirmații rasiste la adresa lor, spunându-le că ea este „albă, sexy și fabuloasă”.

Femeile spun că incidentul, care a avut loc într-o parcare, a pornit atunci când tânăra s-a apropiat de ele și a început să le hărțuiască verbal, refuzând să se îndepărteze atunci când ele au rugat-o să plece.

Tânăra părea a fi beată în timpul scandalului cu cele două femei, iar pe filmare a fost surprinsă doar o parte din cearta lor. Westwood le acuză pe cele două că nu locuiesc în parcarea complexului rezidențial și le cere să plece.

După ce una dintre femei a postat clipul video pe pagina sa de Facebook, tânăra din imagini a fost concediată de compania la care lucra, Spectrum.

„Incidentul filmat în Charlotte, Carolina de Nord, este o încălcare grosolană a codului nostru de conduită și încalcă în mod evident devotamentul companiei pentru un comportament respectuos și pentru incluziune. Contractul domnișoarei Westwood a fost încheiat”, a transmis compania.

Femeia riscă acum să fie sancționată de lege pentru amenințări și agresiune.

„Suntem încă șocate și supărate pentru ce s-a întâmplat, doar pentru că avem o altă culoare a pielii. Este îngrijorător să vedem că încă mai există astfel de forme de rasism în 2018”, au transmis cele două surori.

Poliția a început o investigație în acest caz.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri