Live

VIDEO. Momentul în care prințul Arabiei Saudite apare neanunțat la un eveniment financiar. Reacția oamenilor de afaceri

Data actualizării: Data publicării:

Riad, capitala Arabiei Saudite, este supranumită „Davos a deșertului”, orașul geamăn al celebrei stațiuni elvețiene unde are loc anual tradiționalul forum de afaceri la care se adună toată crema politico-investițională de pe scena lumii. Orice eveniment cu pedigriu economic este, prin urmare, un spectacol al puterii financiare. La fel cum ar fi trebuit să fie anul acesta și conferința investitorilor – Future Investment Initiative -, care a debutat marți și se va încheia joi, dacă peste monarhia saudită nu s-ar fi abătut norii negri ai cazului Jamal Khashoggi și criza diplomatică pe care a generat-o.

Foto: Gulliver/GettyImages

Totuși, chiar dacă evenimentul a fost boicotat de nenumărate companii, asta nu l-a împiedicat pe prințul moștenitor Mohammad bin Salman (alias MbS), asupra căruia planează toate suspiciunile legate de ordinul de asasinare a jurnalistului Jamal Khashoggi, să încerce o cascadorie de marketing.

MbS, purtătorul de sceptru al monarhiei absolute, și-a făcut apariția pe nepusă masă, marți, în prima zi a conferinței de la Riad. Surprinși sau șocați, cert este că participanții au avut o reacție la unison: ropote de aplauze.

Mai mult, mulți dintre „neofiții” la marile chermeze financiare saudite s-au înghesuit să își facă selfie-uri cu vestitul prinț.

Cum era aclamat MbS în 2017

Future Investment Initiative are drept obiectiv să promoveze drept o destinaţie profitabilă de investiţii o monarhie istoric închisă şi care încearcă în prezent să îşi diversifice economia şi să se deschidă noilor tehnologii, turismului şi divertismentului, transmite Agerpres.

Anul trecut, MbS era aclamat, cu ocazia lansării primei ediţii a acestei conferinţe, drept un vizionar şi un campion al unei Arabii Saudite „deschise şi moderne".

La ediţia din acest an a forumului, lista participanţilor s-a redus pe măsură ce apăreau noi detalii macabre din afacerea Khashoggi. Pe lângă Steven Mnuchin, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, şi aproximativ 20 de directori ai unor mari companii internaţionale precum EDF, HSBC, Siemens sau Uber, au renunţat să mai participe. În plus, o serie de mari organizaţii media precum Bloomberg, CNN şi Financial Times nu vor acoperi acest forum.

Cu toate acestea alte câteva sute de bancheri şi directori de companii au decis să se alăture oficialilor. Eveniment este găzduit de hotelul Ritz-Carlton din Riad, acelaşi hotel unde mai multe zeci de prinţi, oameni de afaceri şi oficiali saudiţi au fost reţinuţi în 2017 într-o campanie anticorupţie demarată la câteva zile după ediţia de anul trecut a forumului.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Amenințări cu moartea între liderii unei țări din Asia. „I-am spus să nu se oprească până nu îi omoară”

Stenograme din ancheta asasinatului comandat de o avocată. „Să nu se întoarcă acasă!/ Îl mierlim.” Cum s-a apărat în fața judecătorilor

Liderul unui grup de ultrași din Argentina a fost asasinat pe stradă

Un om de afaceri din domeniul criptomonedelor a fost asasinat în fața aeroportului din Sao Paolo

Partenerii noștri