Live

VIDEO Două femei au fost arestate în Iran, după ce un bărbat le-a turnat iaurt pe păr. Ele aveau capetele descoperite

Data publicării:
Două femei au fost arestate în Iran, după ce un bărbat le-a turnat iaurt pe păr. Ele aveau capetele descoperite. Foto: Captură video

Două femei au fost arestate în Iran după ce au fost atacate de un bărbat care le-a turnat o găleată cu iaurt pe păr, pentru că nu și-au acoperit capetele în public. Agresorul a fost și el arestat, scrie BBC.

În imaginile care au devenit virale pe internet, două cliente ale unui magazin sunt abordate de bărbat, care mai apoi ia ceea ce pare a fi o găleată cu iaurt de pe un raft și le-o aruncă furios peste capete.

Potrivit autorităților, cele două femei au fost reținute pentru că și-au descoperit capetele, ceea ce este ilegal în Iran. Bărbatul a fost și el arestat pentru tulburarea ordinii publice.

Arestările vin în urma a luni de proteste care cer încetarea purtării obligatorii a hijabului.

Protestele s-au răspândit în septembrie, după moartea lui Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani, reținută în Teheran pentru că ar fi purtat hijabul „neadecvat”.

Un parlamentar iranian, Hossein Ali Haji Deligani, a dat un ultimatum sistemului judiciar pentru a veni cu măsuri care să pună capăt încălcării regulilor în următoarele 48 de ore. Sâmbătă, președintele iranian Ebrahim Raisi a reiterat faptul că femeile iraniene ar trebui să poarte hijab ca o „necesitate religioasă”.

 

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Un bărbat a fost executat pentru agresarea a aproape 60 de femei în Teheran

Partenerii noștri