Live

Video&Foto 6 morți și peste 30 de răniți într-un atac armat la parada de Ziua Independenței dintr-o suburbie a orașului Chicago

Data actualizării: Data publicării:
Un atac armat a avut loc într-o suburbie a orașului Chicago, Highland Park, în timpul paradei de Ziua Independenței a SUA. Foto Profimedia Images

Șase oameni au murit și peste 30 au fost răniți, luni, într-un atac armat la parada de Ziua Independenței dintr-o suburbie a orașului Chicago. 

ACTUALIZARE 22.20 Cel puțin 26 de persoane au fost transportate la spitalul NorthShore Highland Park, potrivit purtătorului de cuvânt Jim Anthony de la NorthShore University Health System, scrie CNN. Alte cinci persoane au fost transportate la spitalul NorthShore Evanston, care este o unitate de traume de nivel 1.

De altfel, presa americană vorbește, în acest moment, despre 31 de răniți în urma atacului din Highland Park.

Poliția din Highland Park conduce ancheta, iar grupul operativ de combatere a infracțiunilor majore din comitatul Lake colaborează direct cu FBI, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului operativ, Chris Covelli, într-o conferință de presă susținută luni, potrivit CNN.

Suspectul este în continuare considerat a fi înarmat și periculos și nu există indicii că s-ar baricada undeva sau că ar avea ostatici, a precizat Covelli.

El nu a dezvăluit vârsta persoanelor ucise în schimbul de focuri de armă, adăugând că oficialii locali colaborează cu biroul medicilor legiști.

Orașul Evanston, din statul Illinois, a închis toate plajele și a anulat focurile de artificii din seara zilei de 4 iulie din motive de precauție, potrivit paginii oficiale de Twitter a orașului, scrie CNN.

ACTUALIZARE 21:30 Atacatorul de la parada de 4 iulie din suburbia Highland Park a oraşului Chicago pare să fi tras în mulţime de pe acoperiş, au declarat oficiali locali, precizând că acesta este încă în libertate dar că nu există indicii că acesta s-a baricadat şi a luat ostatici, citaţi de Reuters.

Potrivit unor oficiali locali, bilanţul atacului armat a crescut la şase morţi şi 24 de răniţi, conform Agerpres.

Suspectul, descris de poliţie drept un bărbat alb în vârstă de 18-20 de ani, a fugit şi este „considerat înarmat şi periculos”.

ACTUALIZARE 21:00 Cinci oameni au fost uciși într-un atac armat din Highland Park, statul Illinois, o suburbie a orașului Chicago, potrivit unui comunicat emis de autoritățile orașului. 16 oameni au fost transportați la spital pentru răni, conform sursei citate de CNN.

Poliția caută suspectul și spune că dovezile privind o armă de foc au fost preluate de la locul faptei.

„Numeroşi poliţişti au fost deplasaţi la faţa locului şi au instituit un perimetru de securitatea în jurul centrului Highland Park”, se precizează în comunicatul citat.

În acelaşi timp, primarul localităţii a făcut apel la populaţie să rămână în locuinţe, întrucât situaţia este încă activă, precizând că mai multe agenţii, între care şi FBI; cooperează cu autorităţile locale.

Incidentul armat are loc într-un context în care violenţa provocată de arme este proaspătă în minţile multor americani, după masacrul de pe 24 mai în care au fost împuşcaţi mortal 19 copii şi doi profesori la o şcoală elementară din Uvalde, Texas, şi atacul armat de pe 14 mai în care au fost ucişi zece oameni într-un magazin din Buffalo, New York.

-știre inițială-

Focuri de armă au fost auzite luni, la o paradă de 4 iulie din suburbia Highland Park a oraşului Chicago, informează biroul şerifului din comitatul Lake, în timp ce media locale susţin că există mai multe victime, relatează Reuters şi AFP.

"Ajutăm poliţia din Highland Park după ce pe traseul defilării s-au tras focuri de armă", au postat pe Twitter serviciile şerifului din comitatul Lake.

"Sărbătoarea de 4 iulie este anulată, vă rugăm evitaţi centrul Highland Park", a anunțat municipalitatea locală pe pagina sa de Facebook.

Brad Schneider, care reprezintă statul Illinois în camera inferioară a Congresului SUA, se afla în localitatea de pe malul Lacului Michigan când s-au produs focurile de armă. "Echipa mea şi cu mine venisem pentru începutul defilării, când au început focurile de armă", a postat el pe Twitter.

Parada a fost întreruptă la circa 10 minute după ce începuse, provocând fuga a sute de oameni, scrie ziarul Chicago Sun-Times. "Toată lumea fugea, se ascundea şi ţipa", a declarat o producătoare a canalului CBS 2.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Atac armat în Parlamentul regiunii separatiste proruse Abhazia. Un deputat a fost ucis

Cine este autoarea atacului armat la o școală din SUA. „Samantha” avea 15 ani și se numără printre victime

Atacul armat din Franța: suspectul care s-a predat nu era cunoscut de poliție, iar motivele sale pentru cele cinci crime rămân neclare

Partenerii noștri