Vatican: Toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc fără credincioşi în Piaţa Sf. Petru
Toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc fără credincioşi în Piaţa Sf. Petru, din cauza coronavirusului, a anunţat duminică Vaticanul, citat de AFP.
"Din cauza actualei urgenţe de sănătate internaţionale, toate sărbătorile liturgice din Săptămâna Sfântă se vor desfăşura fără prezenţa fizică a credincioşilor", a scris într-un comunicat de presă Prefectura Casei Pontificale, scrie Agerpres.
În acelaşi comunicat, Vaticanul precizează că "până pe 12 aprilie, audienţele generale ale Sfântului Părinte şi recitările rugăciunii 'Angelus' vor putea fi văzute doar prin streaming pe site-ul oficial Vatican News".
Potrivit bilanţului publicat sâmbătă seară, numărul deceselor provocate de Covid-19 în Italia, de departe cea mai afectată ţară din Europa, a ajuns la 1.441. Peste 21.000 de italieni au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, dintre care 3.500 în ultimele 24 de ore.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News