Live

Unul dintre câinii corgi ai Reginei Elisabeta a fost salvat de la electrocutare de soțul premierului scoțian

Data actualizării: Data publicării:
Câinii corgi au fost alături de regina Elisabeta a II-a pe parcursul întregii sale vieți. Foto: Profimedia

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a evocat-o luni pe Regina Elisabeta a II-a relatând o întâmplare petrecută la castelul Balmoral, reședința scoțiană atât de dragă suveranei, acolo unde s-a și stins din viață, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Nicola Sturgeon a povestit cum soțul ei, Peter Murrell, a salvat de la electrocutare unul dintre câinii corgi ai reginei.

Aflată în Parlamentul scoțian, unde luni s-a desfășurat o ședință specială de comemorare a suveranei defuncte, Nicola Sturgeon și-a împărtășit amintirile preferate despre regină, dar a menționat și un „moment tensionat” petrecut la Balmoral, relatează CNN.

Ea și soțul ei erau în salon și se pregăteau să ia cina cu regina când lumina a început să pâlpâie. „Spre marea mea spaimă -  eram, la urma urmei, în prezența Majestății Sale - soțul meu a sărit brusc de pe scaun și s-a repezit spre podea”, și-a amintit prim-ministrul scoțian. „Peter reperase de ce pâlpâia lumina: unul dintre noii câini corgi ai Reginei, o cățelușă frumoasă pe nume Sandy, rodea întrerupătorul lămpii. Din fericire, tragedia a fost evitată și Sandy a scăpat nevătămată”, a povestit Nicola Sturgeon.

Regina avea patru câini, dintre care doi din rasa corgi, Muick și Sandy. Dragostea ei pentru aceste patrupede este binecunoscută și cumva câinii corgi deveniseră un fel de emblemă a suveranei.

Fiul ei, Prințul Andrew, i-a dăruit reginei doi căței, un corgi și un dorgi (câine din rasa dachshund încrucișat cu un corgi), în februarie 2021, în plin lockdown, încercând să-și înveselească mama atunci când soțul ei, ducele de Edinburgh, fusese spitalizat. Regina l-a numit pe dorgi Fergus, după un unchi al ei, soldat britanic care a murit în Primul Război Mondial, iar pe corgi Muick (pronunțat Mick), după lacul cu apă dulce de pe domeniul Balmoral. La doar cinci luni, Fergus a murit, însă, din cauza unei probleme cardiace congenitale, ceea ce a devastat-o pe regină, mai ales că s-a întâmplat la scurt timp după ce își pierduse și soțul, pe prințul Philip.

În câteva zile, Fergus a fost înlocuit cu un alt corgi, numit Sandy, un cadou din partea prințeselor Beatrice și Eugenie, fiicele lui Andrew, pe care i l-au făcut bunicii lor când regina a împlinit 95 de ani.

La 18 ani, regina Elisabeta a II-a a primit de la tatăl ei, regele George al VI-lea, o cățelușă corgi pe nume Susan. De atunci, toți cei peste 30 de câini pe care i-a avut suverana de-a lungul vieții au fost descendenți ai lui Susan. Ultimul a murit în 2018, iar Sandy și Muick au fost primii corgi pe care regina i-a avut și care nu erau descendenți direcți ai lui Susan.

Acum, după moartea reginei, Prințul Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson, vor avea grijă de câinii suveranei. Ei au divorțat în 1996, dar locuiesc și acum la Royal Lodge de pe domeniul Windsor. Sarah s-a apropiat de regină datorită dragostei pentru câini și cai, pe care amândouă o împărtășeau. Chiar și după divorțul de prințul Andrew, Sarah și-a continuat prietenia cu regina, plimbând câinii pe domeniul Windsor. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Cauza morții Reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluită de Boris Johnson. Fostul premier știa de un an despre suferința Reginei

„Nu seamănă deloc cu ea”. O statuie a reginei Elisabeta a II-a din Irlanda de Nord a stârnit un val de comentarii

Cel mai popular ofițer de poliție din China este un Corgi. Pufosul și neînfricatul câine polițist a furat inima internauților

Partenerii noștri