Live

Ungaria a amânat din nou ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO, deși Viktor Orban declară că susține procesul

Data publicării:
Zsolt Semjen și Viktor Orban în Parlamentul Ungariei. Foto: Profimedia Images

Parlamentul de la Budapesta a amânat joi din nou, până la sfârşitul lunii martie, dezbaterea şi votul asupra ratificării aderării Finlandei şi Suediei la NATO. La nivel declarativ, premierul Viktor Orban, al cărui partid Fidesz deține majoritatea în parlament, susține aderarea celor două țări, pe care le acuză totodată că răspândesc „minciuni sfruntate” despre Ungaria. Turcia și Ungaria sunt ultimele țări NATO care mai trebuie să ratifice aderarea Finlandei şi Suediei la alianța nord-atlantică.

Deşi dezbaterea parlamentară pe acest subiect începuse miercuri şi presa specula asupra unui vot săptămâna viitoare, legislativul ungar a programat pentru săptămâna 20-24 martie finalizarea procesului de ratificare, informează agenția EFE, potrivit Agerpres.

Partidul Fidesz, formaţiunea premierului Viktor Orban, majoritară în parlament, tergiversează această ratificare din vara anului trecut.

Viktor Orban a susţinut săptămâna trecută că sprijină aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, dar a acuzat aceste două ţări că, asemeni Bruxellesului, răspândesc „minciuni sfruntate” despre situaţia democraţiei şi a statului de drept în Ungaria, o temă perpetuă de conflict între guvernul său de orientare conservatoare şi oficiali europeni.

De asemenea, a mai susţinut Orban, există în partidul său deputaţi care în aceste condiţii nu sunt de acord cu aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, prin urmare parlamentul ungar va trimite delegaţii la Helsinki şi Stockholm pentru discuţii pe acest subiect.

Delegație ungară în Suedia și Finlanda

Un purtător de cuvânt parlamentar suedez a confirmat joi, potrivit Reuters, că o delegaţie a deputaţilor ungari va efectua o vizită în Suedia pe 7 martie pentru discuţii privind aderarea acestei ţări la NATO. Delegaţia va fi condusă de vicepreşedintele parlamentului ungar, Csaba Hende, şi se va întâlni, printre alţii, cu preşedintele parlamentului suedez Andreas Norlen.

Mai devreme săptămâna aceasta, Finlanda anunţase de asemenea că aşteaptă vizita unei delegaţii ungare.

Primirea celor două ţări în Alianţă se loveşte de veto-ul Turciei, care le-a acuzat că adăpostesc pe teritoriile lor „terorişti”, termen prin care Ankara desemnează în special membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

În urma negocierilor cu guvernul turc, Suedia şi Finlanda au semnat anul trecut cu acesta un memorandum prin care se angajează că vor considera PKK organizaţie teroristă. Aceste două ţări s-au angajat de asemenea să nu susţină diferitele grupări adversare ale Ankarei, printre care şi mişcare armată kurdă YPG din Siria.

Turcia a transmis semnale că ar putea accepta în cele din urmă aderarea Finlandei la NATO, însă a devenit şi mai radicală împotriva primirii Suediei în Alianţă, după ce o grupare prokurdă a „executat” simbolic în ianuarie la Stockholm un manechin care-l înfăţişa pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, şi un membru al extremei drepte a ars un exemplar al Coranului în capitala suedeză.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Diferență de la cer la pământ! Cum au lăsat kosovarii vestiarul pe Arena Națională, după scandalul de proporții

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul ungar de Externe: Trebuie să facem tot posibilul ca România să intre în spațiul Schengen

Români exploatați și transformați în sclavi în Ungaria de un grup infracțional format tot din români. Cum își păcăleau victimele

Putin „va folosi iarna ca pe o armă”. Mark Rutte cere statelor membre NATO ajutor suplimentar pentru Ucraina

Hackerii au spart o agenție din subordinea Ministerului Apărării din Ungaria. Suma uriașă pe care o cer pentru a nu publica datele

Partenerii noștri