Una din cele mai mari companii de minerit din lume va exploata zăcămintele de diamante din apele Groenlandei
De Beers, una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume, a demarat cercetările legate în largul coastei Groenlandei pentru a afla dacă fundul oceanului Atlantic ar putea deține zăcăminte de diamante marine foarte de o înaltă valoare, notează Reuters.
Cercetările au durat opt zile și au cuprins analizarea a aproximativ 800 de kilometri pe fundul mării în largul coastei de vest a Groenlandei, lângă orașul Maniitsoq. Operațiunea s-a încheiat săptămâna trecută, după cum a declarat un purtător de cuvânt al Agenției pentru studierea geologică din Danemarca și Groenlanda (GEUS).
GEUS a confirmat că a efectuat cercetări în numele companiei britanice De Beers și a declarat că va fi nevoie de luni de zile pentru a analiza toate datele obținute.
„De Beers Marine (DBM) ar dori să stabilească dacă mediul maritim din zona coastei de vest a Groenlandei este propice formării zăcămintelor secundare de diamante”, se arată într-o evaluare pregătită de De Beers pentru autoritatea resurselor minerale din Groenlanda și consultată de jurnaliștii de la Reuters.
Un pas preliminar, care vizează crearea unui drum de milioane de dolari
Compania De Beers, care împreună cu compania Alrosa din Rusia, una dintre principalele companii de minerit diamant din lume, a declarat că cercetările, efectuate la o adâncime a apei cuprinsă între 50 și 200 de metri, au fost preliminare.
„Obiectivul cercetărilor la o scară așa mică, în stadiu incipient, este de a înțelege topografia regiunii", au transmis reprezentanții De Beers.
Se cunoaște deja faptul că zăcămintele de diamante, create sub presiune ridicată în vulcani, sunt prezente pe uscat în vestul Groenlandei. De asemenea, diamantele din ocean sunt, în general, de o calitate superioară și au un preț mai mare.
Din anii 1990, producția de diamante marine a fost concentrată în Namibia, unde reprezintă aproximativ 75% din volumele de producție.
De altfel, în Namibia, compania De Beers și guvernul central al țării din sud-vestul Africii exploatează împreună zăcămintele de diamante, executivul de la Windhoek operând chiar nave miniere speciale.
Care este procesul de exploatare al diamantelor marine
Navele speciale pentru exploatarea zăcămintelor de diamante marine aspiră pe sute de metri pătrați nisip și nămol de pe fundul mării, care este cernut apoi la bord. Ulterior, diamantele semi-prelucrate sunt adunate într-un singur loc și transportate cu elicopterul pe uscat.
Unii oameni de știință și ecologiști au cerut interzicerea acestei practici de exploatare a zăcămintelor de diamante marine, sugerând că se cunoaște prea puțin despre impactul asupra mediului al metodelor folosite în prezent pentru obținerea acestor diamante. Însă, compania De Beers spune că este atentă cu protejarea mediului înconjurător.
Cercetările efectuate în jurul coastei de vest a Groenlandei au evitat zone importante de pescuit, precum apele din sud-vestul Groenlandei, care adăpostesc cea mai abundentă viață marină din această zonă.
Groenlanda, un teritoriu semi-autonom care aparține Regatului Danemarcei, se bazează în principal pe pescuit și pe subvențiile anuale acordate de guvernul de la Copenhaga.
Marea insulă arctică este bogată în resurse minerale, dar are doar două mine producătoare de capacitate mică. Industria sa minieră este dominată de mici companii de exploatare, deși compania Anglo American, a patra companie minieră la nivel mondial, a obținut o serie de licențe de exploatare pe uscat în 2018 și 2019.
În acest moment, cererea este puternică pentru minerale, cum ar fi cuprul și cobaltul, necesare pentru tranziția către o economie verde și care nu se bazează pe emisii de dioxid de carbon. Cererea de diamante, care este strâns legată de PIB, nu este însă atât de sigură, deși aceasta și-a revenit în ultima perioadă după impactul pandemiei de COVID-19.
Editor : Marco Badea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News