Live

Un vicepreședinte Amazon a demisionat în semn de protest faţă de concedierea unor angajaţi în timpul pandemiei

Data publicării:

Tim Bray, vicepreşedinte al Amazon şi inginer cu experienţă în cadrul diviziei de cloud computing a companiei, a anunţat într-o postare pe blogul personal că a demisionat. Decizia a venit în semn de protest faţă de concedierea unor angajaţi care au contestat felul în care erau trataţi angajaţii din depozitele Amazon.

Bray, care a lucrat în Vancouver, a renunţat la un salariu anual de peste un milion de dolari, iar în anunțul său a scris că pleacă de la „cel mai bun loc de muncă pe care l-am avut vreodată”.

Amazon a luptat împotriva răspândirii cazurilor de coronavirus în reţeaua sa de logistică, dar a fost intens criticată pentru că nu a făcut suficient pentru a ţine depozitele în siguranţă.

Angajații Amazon au participat, vineri, la o intervenție medicală la nivel național. Potrivit acestora, compania nu le-a furnizat suficiente măști de față, nu a implementat controalele periodice de temperatură promise la depozite și a refuzat să le acorde concedii medicale plătite, ei lucrând în condiții de protecție inadecvată de siguranță, a scris theguardian.com.

Mai multe grupuri de angajaţi din unităţile Amazon din toată ţara au protestat faţă de măsurile luate. Doi angajaţi au fost concediaţi în acest context, iar compania a transmis că decizia a fost luată pentru că aceştia au încălcat politica corporativă care le interzicea să vorbească în public despre probleme interne.

Bray, unul dintre semnatarii scrisorii deschise prin care se cerea ca Amazon să facă mai mult pentru combaterea schimbărilor climatice, scrie în postarea sa că a contestat decizia de concediere a celor doi angajaţi şi că rămânerea în funcţia pe care o deţinea ar fi însemnat susţinerea unor acţiuni pe care le "dispreţuiește".

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Ciucă, Lasconi și Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis

România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time. De ce le ocolesc firmele. Explicațiile specialiștilor

Şeful Bisericii Anglicane demisionează în urma unui imens scandal sexual

Partenerii noștri