Live

Un senator nigerian și soția lui sunt acuzați de trafic de copii pentru recoltare de organe, în Marea Britanie

Data publicării:
Un cunoscut politician din Nigeria și soția lui sunt acuzați de trafic de copii pentru recoltare de organe. Foto: Profimedia

Un cunoscut politician din Nigeria, Ike Ekweremadu, este acuzat că a încercat să ducă un copil în Marea Britanie în vederea recoltării de organe. El era însoțit de soția sa, informează BBC.

Ike Ekweremadu, în vârstă de 60 de ani, și Beatrice Nwanneka Ekweremadu, în vârstă de 55 de ani, ambii cetățeni nigerieni, vor fi duși la Tribunalul Uxbridge Magistrates' Court.

Purtătorul de cuvânt al lui Ekweremadu a confirmat pentru BBC că senatorul a fost inculpat în Marea Britanie în legătură cu acest caz.

Un copil de vârstă necunoscută a fost luat în grijă de autoritățile britanice.

Cuplul a fost acuzat de conspirație pentru transportul unui copil în Marea Britanie în vederea recoltării de organe.

Ekweremadu a avut trei mandate de vicepreședinte al Senatului nigerian, din 2007 până în 2019. Avocat și politician, Ekweremadu este senator din 2003 și aparține Partidului Democrat al Poporului (PDP), aflat în opoziție.

Ancheta a început atunci când detectivii au fost alertați cu privire la posibile infracțiuni de sclavie modernă.

Acuzațiile au fost formulate în urma unei anchete efectuate de echipa specializată în infracțiuni a Poliției Metropolitane.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Zeci de copii au murit călcați în picioare la un târg de Crăciun din Nigeria. Li se promisese că vor primi 3 dolari și mâncare

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Partenerii noștri