Live

Un satelit al Agenţiei Spaţiale Europene a fost la un pas de a se ciocni cu unul operat de compania lui Elon Musk

Data publicării:
Satelit pe orbita terestră. Foto: Getty Images

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) informează că a fost nevoită să modifice traiectoria unuia dintre sateliţii săi de observaţii pentru a evita ciocnirea acestuia cu unul operat de compania privată SpaceX, deţinută de Elon Musk, informează MEDIAFAX, care citează The Guardian.

Reprezentanţii ESA au informat, într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter, că au pornit, luni, propulsoarele satelitului de monitorizare a Pământului Aeolus pentru a evita o coliziune cu unul din reţeaua Starlink operată de SpaceX.

Cercetătorii de la ESA au decis că cea mai potrivită manevră pentru evitarea coliziunii a fost să ridice satelitul Aeolus de pe traiectoria sa.

Aceştia au mai spus că a fost pentru prima dată în istorie când au apelat la acest plan pentru a evita coliziunea cu un alt satelit activ. De obicei, manevrele de evitare sunt aplicate în momentul în care există risc de ciocnire cu sateliţi care nu mai sunt în funcţiune sau cu deşeuri spaţiale.

Un purtător de cuvânt al companiei SpaceX a declarat că o eroare din sistemul de operare i-a împiedicat pe cei din echipa care se ocupă de reţeaua Starlink să vadă că a crescut riscul de coliziune cu un satelit al ESA.

Potrivit unui comunicat al companiei lui Elon Musk, SpaceX şi ESA au comunicat una cu cealaltă pe 28 august, după ce au fost alertate de reprezentanţii forţelor armate americane că există un risc de coliziune de 1 la 50.000 între cei doi sateliţi, aflaţi la o înălţime de 320 de kilometri pe o orbită a Terrei. SpaceX şi ESA au comunicat una celeilalte că vor efectua manevre de evitare abia dacă riscul ar fi scăzut la 1 la 10.000 (valoarea maximă admisă).

Pe 30 august, însă, datele primite de ESA sugerau un risc de coliziune de 1 la 1.000 - 1 la 591, iar unul dintre sateliţi trebuia mutat de pe traiectoria sa. ESA nu a reuşit să contacteze SpaceX, motiv pentru care Agenţia Spaţială a decis să-şi mute satelitul.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O nouă rachetă SpaceX Starship a explodat la puțin timp după ce aterizase cu bine în urma unui zbor test

Au fost anunțate numele primilor pasageri privați care vor ajunge în spațiu. 4 bilete au costat 55 milioane de $

Pe lângă reușita SpaceX, Elon Musk a câștigat săptămâna trecută 770 de milioane de dolari 

Elon Musk și cântăreața Grimes au schimbat numele bebelușului lor

Partenerii noștri