Video Un rus spune, râzând, că europenii mor de foame: „Nu au nimic de mâncare. Imploră Rusia să le dea o bucată de pâine să supraviețuiască”
Efectul propagandei Kremlinului poate fi observat în rândul rușilor care spun despre europeni că „mor de foame” și că au ajuns să implore pentru „o bucată de pâine”.
Mai mulți ruși au fost întrebați ce părere au despre nivelul de trai al seniorilor europeni în comparație cu cel al rușilor în vârstă. Aceștia au fost întrebați de ce oamenii în vârstă din Europa călătoresc prin lume și rușii nu își pot permite asta.
Părerile au fost împărțite - unii au spus că totul este o minciună, Europa moare de foame și în curând va cere ajutor Rusiei; - unii cred că rușii pur și simplu nu au nevoie de astfel de activități stupide.
„Nu au mai călătorit (europenii) de doi ani, pentru că nu au ce mânca. Vor muri curând de foame. Rusia le va da pâine să supraviețuiască. Deja imploră. Dacă este o iarnă grea, vor muri ca mamuții”, spune un rus, zâmbind.
Russians were asked how come older people in Europe travel the world and Russians cannot afford it.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) December 28, 2023
Opinions differed:
- some said that's all a lie, Europe is starving and will soon beg Russia for help;
- some think Russians simply have no need for such silly activities. pic.twitter.com/utgkk6sQBC
O altă femeie, întrebată despre vacanțele europenilor, spune că aceștia călătoresc pentru că nu au altceva mai bun de făcut. „Bunicii noștri trăiesc în sate unde este aerul curat. Nu au nevoie să călătorească în lume. Avem aer curat, ferme, mâncare organică”, spune aceasta.
„Avem o viață foarte bună, de asta îl votăm pe președintele Putin”, mai spune femeia.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News