Live

Un român urmărit de FBI pentru răpirea unui cuplu în SUA a fost capturat la Budapesta când ieșea de la piscină

Data actualizării: Data publicării:
Ştefan Alexandru Barabas a legat victimele şi le-a injectat o substanţă care conţinea o presupusă substanţă letală. Captură foto: FBI

Un bărbat cu dublă cetăţenie ungară şi română, aflat pe lista infractorilor urmăriţi de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA, a fost arestat la Budapesta, a anunţat joi poliţia ungară pe website-ul său.

Se crede că Ştefan Alexandru Barabas este membru al unei bande infracţionale care a răpit un cuplu în Statele Unite, a legat victimele şi le-a injectat cu o presupusă substanţă letală. Cuplului i s-a spus ulterior că i se va administra un antidot în schimbul unei răscumpărări.

Victimele au fost de acord, dar băncile lor au refuzat să realizeze ordinul de transfer pentru o sumă considerată extrem de mare. Barabas și cei doi complici ai săi ar fi vrut să obțină 8,5 milioane de dolari, potrivit FBI, care precizează că, după ce s-au infiltrat în casa cuplului, infractorii s-au ascuns într-un dulap până la plecarea angajaților, moment în care s-au năpustit asupra victimelor înarmați cu cuțite și arme de foc.

Ulterior, autorii răpirii şi-au forţat victimele să bea un somnifer şi au fugit cu un automobil furat de la victime.

În anul 2012, un tribunal din SUA a emis un mandat de arestare internaţional împotriva infractorilor, în timp ce FBI a oferit o recompensă de 10.000 dolari pentru orice informaţie credibilă care ar duce la prinderea celor urmăriţi, scrie Agerpres.

Barabas, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat marţi când părăsea o piscină în aer liber din Budapesta. În prezent sunt în desfăşurare procedurile de extrădare în SUA.

Pe site-ul FBI se precizează că Barabas, care s-a născut la Iași, are legături cu comunitățile de români din cartierele Ridgewood, Middle Village și Glendale ale districtului Queens din New York. A plecat din SUA în 2010 împreună cu prietena sa care are cetățenie maghiară.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri