Galerie Foto Un rapper a fost condamnat la moarte pentru că a ieșit la proteste, în Iran
Rapperul disident Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte pentru implicarea sa în protestele de amploare care au avut loc în Iran, în 2022, potrivit avocatului său.
„A fost emis un ordin de execuție pentru Toomaj Salehi”, a anunțat avocatul lui Salehi, Amir Raesian, potrivit CNN.
Rapperul a fost reținut, ținut în izolare și ar fi fost torturat după ce a fost arestat.
O instanță din Isfahan a anulat marți decizia Curții Supreme superioare în cazul lui Salehi, menținând verdictul inițial pentru „corupție pe pământ” și a stabilit pedeapsa maximă cu moartea, potrivit publicațiilor iraniene Shargh și Entekhab.
Presa de stat a spus că pedeapsa lui Salehi poate fi redusă de către o comisie de grațiere, dacă face din nou recurs.
Salehi, în vârstă de 32 de ani, care a criticat regimul iranian și s-a declarat ferm împotriva guvernului în versurile melodiilor sale și pe rețelele sociale, a fost eliberat din închisoare pentru scurt timp anul trecut, dar poliția l-a arestat din nou într-o acțiune brutală și l-a trimis în închisoarea în Isfahan.
El a fost arestat din nou după ce a apărut într-un videoclip în care a dezvăluit că a fost torturat și plasat în izolare timp de 252 de zile după arestarea din octombrie 2022, au declarat experții ONU.
Un alt artist iranian, rapperul Saman Yasin de origine kurdă, care a fost și el arestat în timpul protestelor din 2022, a fost transferat la un spital de psihiatrie de două ori în mai puțin de un an, potrivit publicației IranWire.
Un tribunal din Teheran l-a condamnat pe Yasin la cinci ani de închisoare, potrivit organizației Hengaw.
Protestele au cuprins toată țara după moartea lui Mahsa Amini, de 22 de ani, în arestul poliției. Autoritățile au intervenit brutal împotriva manisfestanților și au arestat sute de persoane, multe dintre ele primind condamnări aspre între timp.
„Condamnăm ferm sentința la moarte a lui Toomaj Salehi și pedeapsa de cinci ani pentru rapperul Saman Yasin. Cerem eliberarea lor imediată”, a scris Biroul Trimisului Special al Statelor Unite pentru Iran pe Twitter. „Acestea sunt cele mai recente exemple de abuz brutal al regimului asupra propriilor cetățeni, de nerespectare a drepturilor omului și opoziție la schimbarea democratică pe care o dorește poporul iranian”.
Și experții ONU au cerut eliberarea lui Salehi și anularea pedeapsei cu moartea. „Suntem alarmați de stabilirea pedepsei cu moartea și de presupusa totuturare a domnului Salehi, care pare să aibă legătură exclusiv cu exercitarea dreptului său de libertate de exprimare artistică”, au spus experții.
Sponsorul politic al lui Salehi în Europa, deputatul german Ye-One Rhie, a calificat condamnarea la moarte a lui Salehi drept „absurdă și inumană”.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News