Live

Un raport controversat al OMS despre răspunsul Italiei la pandemie continuă să facă valuri, la șase luni de la publicare

Data publicării:
Un raport al OMS, publicat în mai, consemna lipsuri în răspunsul Italiei la primul val al pandemiei de coronavirus Foto: Profimedia

Un document pe care Organizația Mondială a Sănătății l-a pus la dispoziţia jurnaliştilor în luna mai, la cererea acestora, a consemnat mai multe neajunsuri în primul răspuns pe care Italia l-a avut în pandemie și au apărut suspiciuni că, nemulțumit, guvernul de la Roma ar fi făcut presiuni pentru retragerea raportului.

De exemplu, în document se menționa că reacţia iniţială a spitalelor la afluxul de pacienţi cu COVID-19 a fost „improvizată, haotică şi creativă” şi că pentru un timp acestea nu au avut nicio directivă oficială de urmat.

Documentul a fost redactat de o echipă de experţi OMS cu sediul la Veneţia şi includea o prefaţă semnată de şeful biroului european al OMS, Hans Kluge, scrie dpa, citată de Agerpres.

Documentul de 102 pagini, denumit „O provocare fără precedent; Primul răspuns al Italiei la COVID-19”, a fost publicat pe site-ul biroului european al OMS la 13 mai, dar a fost scos după câteva ore.

Deși a trecut mai bine de jumătate de an de atunci, această întâmplare continuă să facă valuri, iar luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ținut să dea noi explicații. În primul rând, OMS a negat că ar fi fost presată de Italia ca să elimine de pe site raportul critic cu privire la pregătirea ţării în faţa pandemiei de COVID-19.

„În text au fost găsite inexactităţi faptice şi Biroul Regional al OMS pentru Europa a eliminat documentul de pe site, cu intenţia de a corecta erorile şi de a-l publica din nou”, justifică OMS într-un comunicat.

O purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a subliniat că documentul „nu a fost aprobat de OMS şi OMS nu este responsabil pentru conţinutul său” şi „poate conţine informaţii incorecte şi reflectă punctele de vedere subiective ale autorilor săi”. Ea a refuzat să explice ce „inexactităţi” conţinea, de fapt, textul. 

În cele din urmă, documentul nu a mai fost republicat pe site, deoarece „până când au fost făcute corecţiile”, a fost creată o nouă platformă „pentru ca ţările să-şi evalueze răspunsurile şi să-și împărtăşească lecţiile învăţate”, mai spune OMS. „În niciun moment guvernul italian nu a cerut OMS să înlăture documentul”, insistă organizaţia.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Cum l-au numit italienii de la Gazzetta dello Sport pe Dan Șucu, noul investitor majoritar român de la Genoa

Partenerii noștri