Live

Un protestatar cu un steag palestinian şi-a dat foc în faţa unui consulat israelian, în SUA

Data publicării:
Un agent de securitate care a încercat să intervină a fost şi el rănit. FOTO: Profimedia Images

Un protestatar cu un steag palestinian şi-a dat foc vineri în faţa consulatului israelian din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, au anunţat autorităţile locale, transmite Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Persoana se află în stare critică, a declarat şeful poliţiei, Darin Schierbaum, într-o conferinţă de presă.

„Credem că această clădire rămâne sigură, nu vedem nicio ameninţare aici. Credem că a fost vorba despre un gest de protest politic extrem”, a mai spus el.

Potrivit poliţiei, protestatarul, a cărui identitate nu a fost comunicată, a sosit în jurul orei locale 12.17 în faţa clădirii, care găzduieşte consulatul Israelului şi câteva firme, şi şi-a dat foc cu benzină.

Un agent de securitate care a încercat să intervină a fost şi el rănit.

Ambii „suferă de arsuri şi au fost transportaţi la spital”, a precizat şeful serviciului de pompieri, Roderick Smith.

Israelul a reluat vineri ofensiva militară în Fâşia Gaza după ce negocierile privind prelungirea armistiţiului de o săptămână au eşuat.

Potrivit oficialilor palestinieni, mai mult de 15.000 de locuitori ai Gazei au fost ucişi de la începutul campaniei, care a distrus o mare parte din enclavă.

În SUA, conflictul a provocat sute de manifestaţii şi proteste, în sprijinul fie al palestinienilor, fie al Israelului.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri