Live

Un primar le-a interzis locuitorilor să moară în weekend și în timpul sărbătorilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Un primar francez a interzis locuitorilor să moară în weekend și în timpul sărbătorilor legale potrivit unei hotărâri publicate vineri, relatează Mediafax, care citează „Le Point”.

Gestul făcut de Isabelle Dugelet de la primăria comunei La Gresle din departamentul Loire încearcă să atragă atenția asupra lipsei de personal medical în mediul rural.

„Este interzis locuitorilor să moară la domiciliu pe teritoriul comunei sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare publică pe o perioadă nedefinită”, arată decizia semnată de reprezentanta locală.

„Un deces survenit de curând într-o duminică a dovedit absurditatea unui sistem, față de care un primar răspunde cu o decizie absurdă”, și-a justificat gestul Isabele Dugelet, primarul comunei care numără aproximativ 850 de locuitori.

La 1 decembrie, edilul a avut nevoie de două ore și jumătate ca să poată găsi un medic pentru a constata decesul unui localnic, a explicat presa franceză. „E lipsă de respect față de persoana decedată și de familia acesteia”, a comentat edilul.

Primarul a arătat că prin decizia sa absurdă își dorește să denunțe o „situație sanitară catastrofală” atât în comuna sa, cât și în zonele învecinate din Franța. „Oamenii reușesc cu greu să primescă tratamentul de care au nevoie, să găsească un medic și uneori trebuie să străbată mari distanțe”, a arătat Isabelle Dugelet.

Editare: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Partenerii noștri