Live

Un pianist rus de doar 39 de ani, care l-a criticat pe Putin și războiul din Ucraina, a murit într-o închisoare din Extremul Orient rus

Data publicării:
Pavel Kușnir avea doar 39 de ani și era unul dintre cei mai talentați absolvenți ai Conservatorului Ceaikovski din Moscova. Foto: Profimedia

Un pianist rus în vârstă de 39 de ani, Pavel Kuşnir, încarcerat după ce a criticat invazia Rusiei în Ucraina, a murit într-o închisoare din Extremul Orient, au anunţat mai multe ONG-uri şi apropiaţi. El ar fi intrat în greva foamei.

Pavel Kuşnir a murit la o dată nedeterminată într-un centru de arest preventiv la Birobidjan, un oraş situat într-o regiune izolată în Extremul Orient rus, la frontiera cu China.

Moartea sa nu a fost anunţată în mod oficial, iar Administraţia Penitenciară locală nu a dorit să comenteae, scrie AFP, potrivit News.ro.

„Am primit scrisori de la codeţinuţi, iar venind de la acest centru de detenţie nu mai există îndoieli cu privire la faptul că a decedat”, declara sâmbătă publicaţiei Current Times Olga Romanova, şefa în exil a unui ONG-ului care apără deţinuţi ruşi.

Potrivit Olgăi Romanova, Pavel Kuşnir ar fi murit în timpul unei greve a foamei.

O prietenă din copilărie a lui Pavel Kuşnir, Olga Şrîgunova, a declarat publicaţiei ruse Vot Tak că a fost informată despre decesul acestuia, aparent la sfârşitul lui iulie, de către mama acestuia.

Luni, echipa defuntului Aleksei Navalnîi, la rândul său mort în detenţie în februarie 2024, a postat pe rețeaua X un apel la donaţii în vederea repartierii corpului pianistului în oraşul natal, Tambov.

Nici arestarea nu a fost anunțată oficial

În mai 2024, un canal Telegram de actualitate din regiunea Birobidjan anunţa arestarea pianistului şi faptul că era acuzat de „apeluri la terorism”, o infracţiune care poate fi pedepsită aspru în Rusia.

Arestarea pianistului nu a fost nici ea anunţată în mod oficial.

Potrivit Vot Tak, pianistul a publicat, începând din noiembrie 2022, patru înregistrări video pe un canal YouTube urmărit de câteva zeci de persoane, în care critica Kremlinul şi invazia Ucrainei.

Într-una dintre aceste înregistrări video, consultată de AFP, el declara, în picioare, în faţa camerei, „Jos cu Războiul din Ucraina”, „Jos cu regimul fascist putinist”, „Libertate deţinuţilor politici” şi denunţa masacrul de la Bucea, în apropiere de Kiev, imputat armatei ruse.

„Viaţa nu va exista niciodată în fascism”

„Viaţa este ceea ce nu va exista niciodată în fascism. Libertate, creaţie, sinceritate, adevăr, frumuseţea unei feţe umane”, spunea el în această înregistrare video publicată la începutul lui ianuarie.

Absolvent al Conservatorului Ceaikovski de la Moscova, conderată una dintre cele mai bune şcoli de muzică din ţară, el era solistul Filarmonicii din Birobidjan din 2023.

Într-un interviu publicat în ianuarie 2023 într-o publicaţie locală, el revenea asupra carierei sale.

„Arta este foarte strâns legată de valorile pe care mi le-am ales şi cărora vrau să-mi dedic viaţa”, declara Pavel Kuşnir.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri