Live

„Un pericol pentru democrație”. Zece foști oficiali militari americani susțin că Trump reprezintă un risc pentru SUA

Data publicării:
Donald Trump. Foto: Shutterstock

Zece foşti înalţi oficiali militari din SUA, aflaţi în prezent în rezervă, au dat publicităţii luni o scrisoare deschisă în care îşi exprimă sprijinul pentru vicepreşedinta democrată în exerciţiu Kamala Harris, despre care afirmă că este singurul candidat la preşedinţie potrivit pentru a servi în calitate de comandant suprem al naţiunii şi îl califică pe rivalul ei republican Donald Trump drept „un pericol pentru securitatea noastră naţională şi democraţie", relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Scrisoarea, semnată, printre alţii, de generalul în rezervă Larry Ellis şi de contraamiralul în retragere Michael Smith, citează comentariile lui Trump care denigrează membri ai armatei SUA, ei denunţând „abordarea haotică" a fostului preşedinte republican cu privire la Afganistan, inclusiv negocierea unui acord cu talibanii care a permis revenirea pe câmpul de luptă a 5.000 de combatanţi ai grupării, înainte de retragerea militară a Statelor Unite din această ţară desfăşurată în mandatul actualului preşedinte democrat Joe Biden.

În schimb, potrivit lor, Kamala Harris „şi-a demonstrat capacitatea de a face faţă celor mai dificile provocări de securitate naţională în Situation Room şi pe scena internaţională", de la invazia Rusiei în Ucraina şi până la tensiunile cu China în regiunea Indo-Pacific.

„Harris este cel mai bun - şi singurul - candidat la preşedinţie în această cursă potrivit să servească în calitate de comandantul nostru suprem", au scris ei în scrisoarea postată pe contul X de campanie al Kamalei Harris.

Vicepreşedinta democrată şi Donald Trump, care candidează pentru a treia oară după ce a fost în funcţie din 2017 până la începutul anului 2021, se află într-o cursă strânsă înainte de alegerile din 5 noiembrie, într-o competiţie fără precedent în care viitorul democraţiei americane este foarte important, notează Reuters.

„Nu este potrivit”

Publicarea acestei scrisori a coincis cu un nou video de campanie al lui Harris, lansat înainte de dezbaterea de marţi seară a celor doi candidaţi, în care apar foşti oficiali din perioada preşedinţiei lui Donald Trump care avertizează că o a doua preşedinţie a acestuia ar reprezenta riscuri majore pentru SUA.

„În 2016, Donald Trump a spus că va alege doar cei mai buni oameni pentru a lucra la Casa Albă. Acum, acei oameni au un avertisment pentru America. Trump nu este potrivit să fie preşedinte din nou, se teme vicepreşedintele său", se arată în videoclipul care conţine mesaje înregistrate cu fostul său vicepreşedinte Mike Pence, cu ex-ministrul apărării Mike Esper, cu fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton şi cu fostul şef al Statului Major Interarme, Mark Milley.

Această scrisoare apare cu o zi înainte ca preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, să găzduiască o ceremonie de acordare a medaliei de aur din partea Congresului în onoarea celor 13 militari americani ucişi în timpul retragerii haotice din Afganistan în august 2021. Trump şi colegii săi republicani au încercat să o învinuiască pe Kamala Harris pentru retragerea din Afganistan, despre care Congresul a publicat luni un raport.

În scrisoarea lor, foştii înalţi oficiali militari îi reproşează lui Donald Trump că „nu şi-a asumat responsabilitatea pentru rolul său în punerea membrilor serviciilor în pericol", evocând înţelegerea sa de a elibera combatanţi talibani fără implicarea guvernului afgan şi criticându-l pentru că nu a lăsat un plan de retragere după ce a părăsit funcţia în urma pierderii alegerilor din 2020. 

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

Partenerii noștri