Live

Un oficial rus susține că situația din Ucraina ar putea deveni comparabilă cu criza rachetelor din Cuba

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov. Foto: Profimedia

Relaţiile dintre Rusia şi SUA ar putea să ajungă într-o situaţie similară celei marcate de criza rachetelor din Cuba din 1962, dar mai este timp să se ajungă la un acord pe o bază solidă care să stipuleze că NATO nu se va extinde spre Est, a spus joi ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov.

„Criza din Caraibe” din 1962 se poate repeta acum, a spus Riabkov, referindu-se la confruntarea dintre Uniunea Sovietică şi SUA în legătură cu rachetele nucleare sovietice din Cuba, când lumea s-a aflat în pragul unui război nuclear, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS, citată de Agerpres.

Riabkov a făcut aceste declarații când a fost întrebat dacă situaţia actuală s-ar putea transforma în ceva similar tensiunilor din 1962, în plin Război Rece, dintre SUA şi Uniunea Sovietică.

„Chiar s-ar putea ajunge la asta. Dacă lucrurile continuă aşa cum sunt ele astăzi, este pe deplin posibil, prin logica evenimentelor, să te trezeşti brusc şi să te regăseşti în ceva asemănător”, a spus el.

Riabkov susține că Rusia a devenit un „factor iritant” pentru o serie de state din Occident din cauză că „îşi apără propriile interese, a afirmat Riabkov”. Dacă se va ajunge la aşa ceva, „va fi un eşec al diplomaţiei în general, un eşec al politicii externe. Dar mai este timp să ajungem la un acord pe baze solide”, a spus ministrul rus.

Criza cubaneză a fost declanşată de amplasarea unor rachete nucleare sovietice pe insula din Caraibe şi a determinat SUA să impună o blocadă navală pentru a opri Moscova să aducă mai multe rachete în Cuba.

Moscova agită temerea că, în cazul unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO, Alianţa Nord-Atlantică ar putea instala rachete pe teritoriul ucrainean şi le va îndrepta împotriva Rusiei, relatează Reuters. NATO a subliniat însă că este o alianţă defensivă şi că astfel de îngrijorări sunt nejustificate.

Ucraina şi Occidentul au denunţat în ultimele săptămâni concentrarea unor efective de aproape 100.000 de soldaţi ruşi la frontiera ucraineană, generând temeri cu privire la o invazie, în timp ce Moscova neagă un scenariu de război.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden au discutat despre criza de la graniţa cu Ucraina în cadrul dialogului lor online de marţi, care a durat aproape două ore, iar Biden a spus că intenţionează să organizeze o întâlnire între Rusia şi ţările NATO pentru a discuta despre preocupările Moscovei şi modalităţile de „scădere a temperaturii pe frontul de est”.

Criza rachetelor în Cuba a fost dezamorsată când liderul sovietic de la acea vreme Nikita Hruşciov a acceptat să demonteze şi să retragă armele nucleare din insulă în schimbul angajamentului preşedintelui american John F. Kennedy de a nu încerca o invazie în insula comunistă. De asemenea, Washingtonul a acceptat în secret să-şi retragă rachetele nucleare din Turcia, într-o secţiune a acordului care nu a fost dezvăluită decât decenii mai târziu, notează Reuters.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri