Un oficial ONU acuză Israelul că umilește deținuții din Gaza: „Le-au pus scutece și i-au trimis afară”
Un oficial al ONU pentru drepturile omului a acuzat vineri Israelul că maltratează deţinuţii palestinieni din Gaza, spunând că a întâlnit bărbaţi care au povestit că au fost încarceraţi săptămâni întregi, au fost bătuţi şi legaţi la ochi. De asemenea, unii dintre ei au fost eliberaţi purtând doar nişte scutece, relatează Reuters, citat de News.ro.
Ajith Sunghay, oficialul ONU pentru drepturile omului în Gaza, a declarat reporterilor că nu este clar exact câţi bărbaţi au fost reţinuţi de Israel de când a început operaţiunea militară în Gaza ca răspuns la atacurile ucigaşe ale Hamas din 7 octombrie, dar estimează că numărul acestora se ridică la câteva mii.
"Aceştia sunt bărbaţi care au fost reţinuţi de forţele de securitate israeliene în locaţii necunoscute pentru o perioadă cuprinsă între 30 şi 55 de zile", a declarat Sunghay reporterilor de la Geneva cărora li s-a adresat prin legătură video din Gaza.
El a spus că tocmai s-a întâlnit cu deţinuţi eliberaţi în enclava asediată. "Există relatări despre bărbaţi care sunt eliberaţi ulterior, dar numai în nişte scutece, fără nicio îmbrăcăminte adecvată pe această vreme rece", a menţionat el.
Biroul purtătorului de cuvânt al armatei israeliene declarase anterior că forţele israeliene operează "pentru a dezmembra capacităţile militare ale Hamas" şi pentru a salva ostaticii capturaţi de gruparea militantă palestiniană. Deţinuţii au fost trataţi în conformitate cu dreptul internaţional şi li s-a cerut adesea să-şi predea hainele pentru a se asigura că nu poartă arme sau explozibili, a precizat biroul.
Rugat să explice mai detaliat de ce unii dintre deţinuţii eliberaţi purtau scutece, Sunghay a spus: "Nu ştim exact de ce li s-au pus scutece şi au fost trimişi afară, dar erau în mod clar vizibil şocaţi şi chiar răvăşiţi când i-am întâlnit".
Televiziunea israeliană a difuzat în decembrie imagini cu bărbaţi palestinieni din Gaza dezbrăcaţi până la lenjeria intimă. Imaginile care au circulat şi pe reţelele sociale au atras condamnări din partea oficialilor palestinieni, arabi şi musulmani. La vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a declarat că imaginile înfăţişau "bărbaţi de vârstă militară care au fost descoperiţi în zone pe care civilii ar fi trebuit să le evacueze cu săptămâni în urmă".
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News