Live

Un ministru afgan a devenit curier care livrează mâncare cu bicicleta în Germania

Data publicării:
Un ministru afgan a devenit curier cu bicicleta în Germania FOTO: Getty Images

Sayed Sadaat a fost ministru al comunicațiilor în guvernul afgan înainte de a se muta în Germania, în septembrie anul trecut, în speranța unui viitor mai bun. Acum este curier care face livrări cu bicicleta în orașul Leipzig.

El spune că o parte din cei rămași acasă l-au criticat pentru că a acceptat un astfel de loc de muncă, după ce a făcut parte din guvern timp de doi ani, părăsind funcția în 2018. Dar el este împăcat cu noua situație și noul job, potrivit Reuters.

„Nu mă simt vinovat cu nimic”, spune bărbatul de 49 de ani, îmbrăcat în uniformă portocalie, lângă bicicleta lui. „Sper că și alți politicieni vor urma această cale, să lucreze cu oamenii, nu să se ascundă”, a mai precizat el.

Povestea lui a căpătat acum o importanță deosebită, în contextul haosului din Afganistanul preluat de talibani și a atentatului terorist de pe aeroportul din Kabul. Familia și prietenii lui vor, de asemenea, să plece, sperând să se alăture miilor de persoane din zborurile de evacuare sau să încerce să găsească alte metode.

Odată cu retragerea trupelor americane, numărul solicitanților de azil afgani din Germania a crescut cu peste 130%, arată datele de la Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați.

Dar chiar și cu experiența pe care o are, lui Sadaat i-a fost imposibil să își găsească un loc de muncă potrivit în Germania. Cu studii în IT și telecomunicații, Sadaat spera să găsească de lucru într-un domeniu conex, dar fără a cunoaște limba germană acest lucru nu s-a putut realiza.

„Cunoașterea limbii este esențială”, a spus Sadaat, care deține și cetățenia britanică.

În fiecare zi, face patru ore de germană la o școală de limbi străine, după care livrează mâncare timp de șase ore, job pe care l-a început vara aceasta.

„Primele zile au dificile, dar interesante”, a spus el, mărturisind că pentru acest job a trebuit să învețe să meargă pe bicicletă.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri