Live

Un membru al Gărzii de la Kremlin a reușit să fugă din Rusia, iar acum dezvăluie detalii despre sănătatea și viața secretă a lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Gleb Karakulov, un ofițer responsabil cu furnizarea de comunicații criptate președintelui Vladimir Putin, a reușit să fugă din Rusia, iar acum dezvăluie detalii despre liderul de la Kremlin. Într-un interviu pentru Dossier Center, Karakulov a declarat că a reușit să plece împreună cu familia sa în Turcia chiar în timp ce îl însoțea pe Putin într-o vizită în Kazahstan, în octombrie 2022, scrie The Moscow Times.

Gleb Karakulov a lucrat ca inginer cu gradul de căpitan în cadrul unității de comunicații prezidențiale a Serviciului Federal de Gardă (FSO) și l-a însoțit pe Putin în peste 180 de călătorii în ultimii 13 ani. Unitatea se asigura că Putin și prim-ministrul său beneficiază de comunicații criptate 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Karakulov a reușit să fugă împreună cu familia sa în Turcia în timp ce îl însoțea pe Putin într-o vizită în Kazahstan pentru un summit la mijlocul lunii octombrie 2022.

„Îl consider pe acest om [Putin] un criminal de război”, a declarat Karakulov.

Pe parcursul unui interviu de o oră, el a împărtășit detalii despre obiceiurile, familia și sănătatea lui Putin.

Karakulov a declarat că Putin încă nu folosește smartphone-uri sau internet și cere ca televiziunea rusă de stat să fie disponibilă în timpul călătoriilor sale în străinătate.

Putin se teme că ar putea lua COVID

El a adăugat că Putin rămâne paranoic cu privire la infectarea cu Covid-19 la trei ani de la declanșarea pandemiei și obligă fiecare angajat să stea în carantină timp de două săptămâni înainte de a se afla în aceeași cameră cu el.

„A trăit într-un cocon informațional în ultimii doi ani”, a declarat Karakulov. „Se teme patologic pentru viața lui. S-a izolat de lume cu tot felul de bariere: carantina, vidul informațional. Viziunea lui asupra realității a devenit distorsionată”.

Cu toate acestea, Karakulov a negat speculațiile potrivit cărora liderul în vârstă de 70 de ani ar suferi de o boală nedezvăluită: „Este mai sănătos decât mulți alți oameni de vârsta lui”.

Birourile identice ale lui Putin

Acesta a confirmat existența palatului opulent al lui Putin de la Marea Neagră, detaliat într-o anchetă a lui Alexei Navalnîi.

Karakulov a confirmat, de asemenea, rapoartele potrivit cărora Putin are birouri identice în mai multe reședințe. El a afirmat astfel că l-a văzut pe Putin în biroul său din Soci, în timp ce un reportaj de televiziune spunea că acesta ținea o întâlnire la reședința sa din afara Moscovei, la sute de kilometri spre nord.

Dossier Center a subliniat că a înregistrat interviul cu Karakulov undeva la sfârșitul anului 2022 și l-a publicat marți, după ce s-a asigurat că acesta și familia sa au părăsit Turcia și se află într-o locație sigură.

Karakulov a declarat că rezervele sale față de conducerea Rusiei au apărut pentru prima dată odată cu anexarea Crimeei în 2014 și cu activitatea sa de organizare a unor călătorii costisitoare pentru Putin și premierul Mihail Mișușin.

Aceste rezerve au atins un punct culminant în ziua în care trupele rusești au invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, apoi după ce Putin a declarat mobilizarea rezerviștilor la 21 septembrie.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Partenerii noștri